Mircea Vrăjitoru este în comă indusă. A suferit un accident grav în Portugalia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În vârstă de 19 ani, Mircea Vrăjitoru a suferit un accident grav în timpul cursei de la Portimao (Portugalia), din cadrul SuperStock 600 European Championship. El este internat la spitalul din Faro.

Socotit cel mai valoros motociclist din România, el se afla pe locul 6 când s-a dezechilibrat, iar unul dintre urmăritorii săi nu l-a putut evita, intrând în el. Mircea Vrăjitoru a fost transportat la spitalul din Faro, fiind în comă indusă (traumatism cranio-cerebral). Medicii au precizat că el nu se află în pericol de moarte şi că după următorul IRM vor lua o decizie în privinţa procedurilor ulterioare - dacă va fi trezit sau nu.

A fost contactat neurochirurgul Ivan Radovanovic, de la Spitalul Universitar din Geneva, şi s-a discutat despre preluarea motociclistului român. Acesta a spus că Mircea Vrăjitoru se află pe mâini bune la Faro şi că nu este încă bine ca el să fie dus în Elveţia, mutarea sa comportând anumite riscuri.

Legitimat la CSM Bucureşti, Mircea Vrăjitoru participa la clasa SuperStock 600 European Championship, fiind pe locul 29 după 9 curse. El pilota o motocicletă Yamaha YZF-R6. El este fiul lui Octavian Vrăjitoru, unul dintre promotorii motociclismului sportiv în România. De asemenea, fratele lu Mircea, Bogdan practică acest sport.

Apropiaţii lui Mircea Vrăjitoru au deschis pe Facebook o pagină de susţinere a sportivului.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite