Mircea Lucescu, suspendat de FIFA: selecţionerul Turciei a primit o lovitură grea într-un moment crucial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 72 de ani, „Il Luce“ nu s-a potolit şi continuă să fie un mare contestatar al arbitrilor. Chiar dacă la ultima sa ieşire a avut dreptate, forul internaţional n-a ţinut cont de acest lucru.

Meciul de debut al lui Mircea Lucescu pe banca Turciei, 0-2 cu Ucraina în deplasare, în preliminariile Mondialului din 2018, a fost stricat de deciziile brigăzii care a viciat rezultatul.

La finalul partidei, tehnicianul român l-a aşteptat pe central şi i-a arătat fazele incriminate pe telefonul mobil în timp ce a ţipat la el.

Drept urmare, FIFA a anunţat suspendarea lui Lucescu pentru un meci. El nu va putea sta pe banca formaţiei sale la partida cu Islanda (vineri, ora 21.45), la Eskişehir. În schimb, va reveni lângă echipă în ultimul meci din grupa I, cel cu Finlanda (luni, ora 21.45) în deplasare.

După opt runde, clasamentul grupei I arată aşa:

1. Croaţia 16p, 2. Islanda 16p, 3. Turcia 14p, 4. Ucraina 14p, 5. Finlanda 7p, 6. Kosovo 1p

Câştigătoarea grupei va obţine calificarea la Mondialul din 2018, iar ocupanta locului 2 poate ajunge la baraj.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite