Mircea Lucescu: "Sunt mândru de victorie, trebuia să câştigăm cu 10-2"
0
Victoria Şahtiorului şi calificarea în optimile Ligii Campionilor a fost umbrită de golul "anti fair-play" marcat de Luiz Adriano.
Mircea Lucescu şi Răzvan Raţ sunt în optimile Ligii Campionilor, însă ecourile victoriei cu Nordsjaelland sunt departe de a se fi stins. La 1-0 pentru danezi, un jucător al gazdelor s-a accidentat, “centralul” francez a oprit meciul, reluând apoi jocul cu minge de arbitru. Willian a vrut să returneze balonul, care a fost însă interceptat de Luiz Adriano (minutul 26) şi trimis în poartă. 1-1!
Danezii au sărit la gâtul oaspeţilor, reclamând comportamentul anti fair-play, însă golul nu mai putea fi anulat. Nordsjaelland a pus mingea la centru şi părea că jucătorii Şahtiorului se dau la o parte, favorizând înscrierea unui gol. Până când acţiunea căpitanului Stokholm a ajuns la Taras Stepanenko, fotbalist care n-a înţeles nimic din ce se întâmplă şi a lovit mingea. Cert e că danezii au reuşit să facă 2-1 abia la trei minute de la reuşita lui Adriano, însă nu pentru că Şahtiorul ar fi cedat deliberat.
A urmat demonstraţia apoi de forţă a minerilor, care au egalat până la pauză şi au dus meciul la 5-2 în partea a doua. Fără remuşcări, Luiz Adriano a mai marcat de două ori.
Mircea Lucescu: “Îm cer scuze, dar trebuia să fie 10-2”
De ce a rămas totuşi Lucescu “stană de piatră” şi nu le-a cerut jucătorilor săi să lase un gol? “Eu n-am văzut începutul fazei, pentru că tocmai ce mă întorceam înspre bancă. L-am văzut doar pe Adriano că primeşte mingea şi înscrie. El mi-a spus la pauză că nu şi-a dat seama de la cine a primit mingea, că a acţionat din instinct. Apoi, am vrut să ne lăsăm adversarii să înscrie, dar Stepanenko n-a înţeles ce trebuie făcut. Îmi cer scuze pentru ce s-a întâmplat, pentru golul lui Adriano şi pentru că nu le-am permis imediat oponenţilor să ne dea gol”.
Bineînţeles că antrenorului român i s-a amintit de episodul din 2008, când Şahtior a luat gol de la Barcelona, după o fază în care catalanii au refuzat să returneze mingea. Atunci, Il Luce a făcut un scandal “monstru”, întrerupând chiar interviul lui Guardiola. “Ei nici măcar nu şi-au cerut scuze atunci”, a replicat antrenorul român.
Disputa dintre Lucescu şi jurnalişti a continuat. “Chiar sunteţi mândru de victoria asta?”, a fost întrebat. “Da, sunt foarte mândru. Scorul final ar fi trebui să fie 10-2. Păcat că voi nu înţelegeţi asta”, a răspuns antrenorul.
Pare că singurul fotbalist de la Şahtior care şi-a dat seama de ce trebuie făcut după golul lui Adriano a fost căpitanul croat Dario Srna. “Am vrut să ne dăm la o parte, dar Stepanenko şi-a oprit adversarul. Confuzia noastră a dus la acest episod neplăcut. Oricum, aţi văzut că am lăsat-o mai moale până am primit golul doi, după care am pornit motoarele”, a afirmat Srna.
Victoria Şahtiorului, în presa internaţională
Bild (Germania): Fără onoare!
Daily Mail (Anglia): Trişorii
Gazzetta dello Sport (Italia): Şahtior, ce ai făcut?
AS (Spania): Ucrainenii şi-au pierdut onoarea
Marca (Spania): Un gol anti fair-play
Păcat că un om de statura lui Mircea Lucescu a rămas pur şi simplu fără reacţie. A stat şi s-a uitat. Probabil el se gândea că va conduce cu 6-0 la pauză
Jan Laursen, director sportiv Nordsjaelland
Nu ştiu dacă cei de la Şahtior sunt bandiţi, dar unii dintre jucători, antrenori şi conducători sunt lipsiţi de moralitate. Ar trebui penalizaţi cumva
Kasper Hjulmand, antrenor Nordsjalelland