Mircea Lucescu, fericit pe jumătate: “Interese financiare meschine. Îmi vine greu să mai rămân”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Lucescu a câştigat a şaptea Supercupă cu Şahtior FOTO Shakhtar.com
Mircea Lucescu a câştigat a şaptea Supercupă cu Şahtior FOTO Shakhtar.com

Mircea Lucescu a luat Supercupa Ucrainei, al 30-lea trofeu al carierei, dar e supărat că ideile îi sunt ignorate.

După numărul de trofee, Mircea Lucescu este cel mai titrat antrenor în activitate şi al doilea tehnician al tuturor timpurilor.
Cu două săptămâni înainte de celebrarea a 70 de ani, Lucescu şi-a făcut primul cadou. Şahtior a câştigat eternul derby cu Dinamo Kiev, scor 2-0, şi a pus mâna pe Supercupa Ucrainei, al 30-lea trofeu din cariera lui Il Luce, al 21-lea în Ucraina. Doar Sir Alex Ferguson are mai multe cupe în vitrină, 48, iar alţi doi scoţieni, Bill Struth şi Willie Maley, au colecţionat tot câte 30 de trofee, însă în alte vremuri, la începutul secolului trecut. Dintre antrenorii care încă mai profesează, Lucescu e lider, urmat de Mourinho şi de Guardiola.
Meciul de la Odessa a fost unul norocos pentru Il luce. Altădată un abonat al golurilor primite pe final de meci, Lucescu şi Şahtiorul au punctat acum în prelungiri. Nu o dată, ci de două ori, goluri Srna, din penalty, şi Bernard. Mai înainte, Dinamo Kiev dăduse mingea de două ori în bară, prin Yarmolenko şi Junior Morais, fostul atacant al Gloriei Bistriţa.
„Îmi vine greu să mai rămân”
Lucescu s-a declarat mulţumit de victoria cu Dinamo Kiev, o revanşă pentru finala pierdută în Cupa Ucrainei, însă e furios pe oficialii federaţiei ucrainene. Concret, antrenorul român a venit cu propunerea de modificare a sistemului competiţional, ideea sa fiind ca după cele 26 de etape să se joace un fel de play-off, cu patru grupe de câte patru echipe.
„Regret din ce în ce mai mult faptul că nu s-a schimbat organizarea campionatului ucrainean ca să joci mai multe partide de genul acesta. Sunt nişte interese financiare meschine, nimeni nu se gândeşte la creşterea valorii campionatului ucrainean, pesemne doar la banii care se iau din Champions League. Nimeni nu a ascultat propunerea mea. Stadioanele erau pline, interesul ar fi fost mare. Regret că nu s-a făcut această schimbare, nu întâmplător pleacă mulţi jucători şi vor mai pleca. Şi mie îmi vine foarte greu să rămân într-un astfel de campionat”, a afirmat Lucescu. Antrenorul rom\n îşi pregăteşte cumva ieşirea din fotbalul ucrainean, prevăzută la finalul acestui sezon. Nu întâmplător, fotbalişti ca Douglas Costa şi Luiz Adriano au fost vânduţi fără a se aduce în loc jucători de acelaşi calibru. 
Joacă două tururi preliminare
Supercupa Ucrainei a fost catalogată de Lucescu şi ca o partidă bună pentru pregătirea preliminariilor Champions League. Din postura de viceampioană a Ucrainei, Şahtiorul are de trecut două tururi până la grupe, iar adversarii vor fi dificili. În turul trei ar putea întâlni echipe ca Fenerbahce sau Sparta Praga, în play-off ar putea da peste Lazio, Brugge, Monaco, Sporting Lisabona sau ŢSKA Moscova.


Cei mai titraţi antrenori all-time
1. Alex Ferguson 48 de trofee
2. Mircea Lucescu 30
3. Bill Struth 30
4. Willie Maley 30
5. Valeryi Lobanovski 28

lucescu foto shakhtar.com

Cei mai titraţi antrenori în activitate
1.Mircea Lucescu 30 de trofee
2. Jose Mourinho 22
3. Josep Guardiola 19
4. Louis van Gaal 19
4. Carlo Ancelotti 17

Trofeele lui Mircea Lucescu
Cupa UEFA (Şahtior, 2009)
Supercupa Europei (Galatasaray, 2000)
12 campionate interne (câte unul cu Dinamo, Rapid, Galatasaray, Beşiktaş, 8 cu Şahtior)
8 cupe interne (două cu Dinamo, una cu Rapid, 5 cu Şahtior)
8 Supercupe (una cu Rapid, 7 cu Şahtior)
 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite