Mihai Stoica: "Kapetanos trebuia să plece. Avea un contract prea mare!"
0![Mihai Stoica vrea să câştige pentru prima oară Cupa României](https://cdn.adh.reperio.news/image-d/db4dcc8c-66de-441c-b52a-a6d6387bcb8a/index.jpeg?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D700%26h%3D735%26r%3Dcontain%26f%3Dwebp)
Mihai Stoica vrea să câştige pentru prima oară Cupa României
Managerul Stelei, Mihai Stoica, a admis că motivul pentru care roş-albaştrii au renunţat la Kapetanos l-a reprezentat salariul mare al grecului.
"Kapetanos nu se mai înscria în politica noastră financiară, avea un contract mult prea mare pentru planurile noastre de viitor. El şi-a făcut datoria la Steaua. Nu s-au făcut mari performanţe, dar el a dat goluri decisive. Eu, unul, îl felicit şi îi urez succes. Jucătorii care au plecat au fost înlocuiţi. Mai avem un jucător care, chiar dacă a fost legitimat în august, a apărut acum: Marinescu. Nu ştiu dacă vom fi mai puternici în retur. Dacă nu vom fi, va fi o tragedie, deja suntem pe locul şapte. Trebuie să mai urcăm", a spus Stoica la Digi Sport.