Michael Phelps va participa la un turneu de golf în China

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cunoscutul înotător american Michael Phelps, deţinătorul recordului de medalii cucerite la Jocurile Olimpice (16), figurează printre celebrităţile invitate să participe la ediţia inaugurală a turneului de golf care va avea loc pe insula chineză Hainan.


La competiţia respectivă, programată în perioada 28-31 octombrie, Phelps va beneficia de sfaturile fostului antrenor al lui Tiger Woods, Hank Haney.

Turneul de golf de la Hainan va fi cel mai important de pe continentul asiatic din punct de vedere al premiilor acordate, câştigătorul urmând să încaseze un cec în valoare de 1,28 milioane dolari.

La turneu şi-au anunţat, de asemenea, prezenţa nume celebre din lumea golfului, între care cea mai bună jucătoare a lumii, mexicana Lorena Ochoa, britanicul Colin Montgomerie şi australianul Greg Norman.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite