Meci fabulos la Dubai: Avem prima semifinalistă la capătul unui duel splendid. Decisivul a fost memorabil
0Dubai Tennis Championship a fost coşmarul favoritelor, iar Naomi Osaka (1 WTA), Kiki Bertens (8 WTA), Daria Kasatkina (14 WTA) şi Elise Mertens (16 WTA) pot depune mărturie în acest sens.
Prima semifinalistă a turneului de la Dubai e taiwaneza Su-Wei Hsieh (31 WTA), cea care a devenit un coşmar al favoritelor în Emirate.
Sportiva de 33 de ani şi-a început parcursul, trecând de Sevastova (11 WTA), după care le-a învins, pe rând, pe Sasnovich (33 WTA), Kerber (7 WTA) şi Pliskova (5 WTA). După cum se poate vedea, doar Sasnovich a fost mai slab clasată de Hsieh!
Astăzi, taiwaneza şi-a asigurat prezenţa în semifinale după o victorie, scor 6-4, 1-6, 7-5, cu Pliskova. Setul decisiv a fost cu adevărat fabulos! Asta deoarece, la un moment dat, Pliskova a condus cu 4-0! Apoi, a avut 5-1, iar la 5-2 a servit pentru calificarea în semifinale.
Hsieh a reuşit însă o revenire spectaculoasă şi, de la 5-1 pentru Pliskova, a luat şase game-uri la rând pentru a se impune cu 7-5!
În semifinale, taiwaneza de 33 de ani va juca fie cu Kuzmova (46 WTA), fie cu Kvitova (4 WTA).
Sferturi, astăzi
Hsieh (31 WTA) – Pliskova (5 WTA)
6-4, 1-6, 7-5
Kuzmova (46 WTA) – Kvitova (4 WTA)
4-6, 0-6
Halep (2 WTA) – Bencic (45 WTA)
6-4, 4-6, 2-6
Suarez Navarro (26 WTA) – Svitolina (6 WTA)
2-6, 3-6