Mărturisire de credinţă

Relaţiile interumane s-au deteriorat în România de azi şi fairplay-ul a devenit o idee care stârneşte zâmbete.

Cred că întotdeauna în viaţă, chiar dacă unele lucruri par imposibil de realizat, trebuie măcar să încerci să faci ceva.

Aşa este şi pledoaria mea „de o viaţă" pentru fairplay, o idee care înseamnă cinste şi corectitudine în arenele sportive şi în afara lor, o idee, din păcate, pe cale de dispariţie din sport şi din viaţa de toate zilele.

Relaţiile interumane s-au deteriorat în România de azi şi fairplay-ul a devenit o idee care stârneşte zâmbete.

De cele mai multe ori ţi se pun întrebări de genul: „Care fairplay, domnule? Care cinste? Ce corectitudine? Nu vedeţi ce se întâmplă în jur?" Sunt dezamăgit de eşecurile unor intenţii, unor idei, dar rămân la părerea că trebuie în continuare încercat. Dacă toţi vom renunţa să susţinem principii morale cum sunt cinstea, corectitudinea, onestitatea, loialitatea, ce vom face? Ne prăbuşim moral? Pentru că scara valorilor este complet bulversată, astfel de principii sunt călcate în picioare, idei de genul acesta par desuete.

Chiar dacă prin structură eşti un om cinstit, mediul te poate influenţa şi fairplay-ul tău dispare încet, încet. Lupta pentru existenţă e din ce în ce mai grea, zeul Ban, căruia ne închinăm acum cu toţii, are multe efecte negative şi nu mai avem timp să discutăm despre principii morale.

Această deteriorare a relaţiilor interumane nu poate fi reparată decât de câteva generaţii, născute şi crescute în alt mediu, mai curat, la propriu şi la figurat.