Marius Stan vrea să-i dea pe David şi Tănasă la Botoşani
Preşedintele Oţelului Galaţi, Marius Stan, le-a propus oficialilor FC Botoşani, sub formă de împrumut până în vară, pe jucătorii Daniel David şi Marian Tănasă, informează "Monitorul de Botoşani". Cu toate că l-a dorit insistent în iarnă pe David, acesta fiind şi prima opţiune pentru postul de fundaş central, Popovici spune că sunt şanse mici ca acesta să ajungă pe "Municipal".
"Oţelul nu ni-i oferă chiar pe tavă pe cei trei. Din moment ce l-am adus pe Vali Geamăn e greu să mai vină şi David. El dacă vine, trebuie să joace, ori Geamăn e o achiziţie foarte bună. Dacă l-aş aduce şi pe David, e clar că unul dintre ei nu ar juca. El a fost prima mea opţiune, nu a putut veni, iar Geamăn ştie lucrul acesta", a afirmat Cristian Popovici.
Conducerea clubului gălăţean a mai anunţat că nu mai mizează din această iarnă pe macedoneanul Gjorgji Mojsov, camerunezul Christian N'Kongue, moldoveanul Arthur Pătraş, care revine la FC Timişoara de unde fusese împrumutat pentru un an. "Unii îşi termină contractele cu noi, cum este cazul lui Mojsov, cu care semnasem mai întâi pentru o jumătate de sezon, iar ceilalţi vor merge la alte cluburi. Căutăm să-i redirecţionăm chiar şi sub formă de împrumut", a precizat Marius Stan.





















































