Mariana Târcă: „Sunt sigură că fetele de la Oltchim pot câştiga Liga Campionilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenoarea echipei Rulmentul Braşov, Mariana Târcă, a declarat că ştie prin ce trec jucătoarele de la Oltchim, care au pierdut la şapte goluri diferenţă, în manşa tur a finalei Ligii Campionilor, pentru că a trăit acelaşi lucru.

Chiar le înţeleg perfect suferinţa fetelor de la Oltchim, şi ştiu prin ce trec după ce au pierdut la şapte goluri în Danemarca. În 1996, pe vremea când jucam la Podravka, şi noi am pierdut la patru goluri diferenţă (n.r. - 17-13) meciul jucat pe terenul lui Hypo Viena şi eram şi noi cu moralul la pământ, însă am găsit putrerea de a crede într-o minune.

 În meciul din Croaţia, de pe terenul nostru, am reuşit să întoarcem jocul, am recuperat patru goluri, dar nu puteam nicicum să îl înscriem şi acel gol care ar fi făcut diferenţa.

Ne-am luptat, am crezut în noi, şi pe final de meci, a venit şi golul victoriei, golul care însemna că am câştigat Liga Campionilor (n.r. - 25-20). A fost o explozie de bucurie în care am crezut tot acel meci.

Sper din suflet ca şi fetele de la Oltchim să găsească puterea să creadă în ele şi să intre pe teren cu mentalitate de învingătoare. Când ajungi la un asemenea nivel, pregătirea psihologică este foarte importantă.

Este vital să crezi în tine şi în şansa pe care o ai. E doar greu, nu şi imposibil de recuperat această diferenţă", a spus Mariana Târcă, citată de Mediafax.

Mariana Târcă este de părere că manşa tur, din Danemarca s-a pierdut pentru că, psihologic, danezele au fost mai puternice şi au ştiut să nu se piardă în momente cheie ale jocului, atunci când Oltchimul era aproape.

Acele greşeli copilăreşti pe care fetele le-au făcut în manşa tur, nu au fost întâmplătoare, ci după părerea mea, au apărut pentru că fetele au căzut psihic şi nu au mai găsit forţa să creadă că pot scoate un rezultat bun în Danemarca.

 Eu sunt încrezătoare, şi poate cine ştie, nu este întâmplător că şi atunci, în 1996, manşa tur s-a jucat în 8 mai, iar finala în 15 mai, ca şi acum. Mi-aş dori pentru cei de la Oltchim, să trăiască bucuria pe care am trăit-o eu în acea zi.

Acest sezon bun făcut de fete, merită să fie încununat cu Cupa Campionilor. Nu va fi un meci uşor, dar aşa cum singure şi-au micşorat şansele, tot ele trebuie să şi le mărească. Vor juca acasă, vor avea în spate un public minunat, trebuie să prindă aripi şi să se întreacă pe ele", a completat Mariana Târcă.

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite