Marian Iancu: "Prin aducerea lui Gheorghe Chivorchian vom câştiga protecţie" | adevarul.ro

Marian Iancu: "Prin aducerea lui Gheorghe Chivorchian vom câştiga protecţie"

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Echipa Poli Timişoara va începe anul cu un nou om la cârmă. Gheorghe Chivorchian va prelua frâiele clubului de pe Bega, fiind, după spusele patronului Marian Iancu, omul care lipsea din

Echipa Poli Timişoara va începe anul cu un nou om la cârmă. Gheorghe Chivorchian va prelua frâiele clubului de pe Bega, fiind, după spusele patronului Marian Iancu, omul care lipsea din angrenajul "violeţilor". "Vine să completeze echipa cu plusul de experienţă care lipsea", a precizat bossul timişorean care este de părere că de acum înainte clubul pe care îl finanţează va avea şanse egale din toate punctele de vedere în disputele cu "granzii" din capitală: "Gheorghe Chivorchian va proteja clubul de atacurile venite din afară. Astfel vom putea avea şanse egale cu oricine. Se operează mult în spatele cortinei, astfel că multe partide se desfăşoară 60 la sută pe teren, şi 40 la sută în spatele terenului. Domnul Chivorchian poate acoperi aceste 40 de procente, care nu ţin neapărat de lucruri incorecte. Ţin mai mult de felul cum fiecare echipă ştie să-şi apere interesele".
"Lui Iacov i s-au alterat facultăţile mintale"
Bossul bănăţenilor s-a arătat deranjat de afirmaţia lui Constantin Iacov, preşedintele lui FC Naţional, care a spus, în Adevărul de ieri, că în spatele transferului lui Gheorghe Chivorchian, pe care l-a caracterizat drept un "membru marcant al Cooperativei", la Poli se află Dumitru Dragomir, preşedintele LPF. Mai mult, Iacov susţine că pentru a ajunge pe Bega, Chivorchian trebuia să rezolve două lucruri: să recâştige palmaresul echipei şi să-i transfere pe Shroj şi Abiodun. "Ce importanţă au legăturile de rudenie dintre Chivorchian şi Dragomir? Este vorba de războiul pe care Iacov îl are cu toată lumea. Probabil i s-au alterat facultăţile mintale. În cazul celor doi jucători, Poli va plăti bani pentru ei", a concluzionat Iancu. (Cristian Predan)

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite