Maria Şarapova, eliminată de la US Open de micuţa Suarez Navarro. Tabloul sferturilor de finală
0Maria Şarapova n-a avut nicio şansă în optimile de finală de la US Open, cedând în două seturi în faţa Carlei Suarez Navarro.
Maria Şarapova a pierdut meciul cu Suarez Navarro de la US Open, 6-4, 6-3 pentru micuţa jucătoare din Spania, aflată pentru a doua oară pe tabloul sferturilor de New York.
Jucând cam cel mai bun tenis al carierei, în ziua în care a împlinit 30 de ani, Suarez Navarro a răpus-o pe adversara ei, cu 26 de centimetri mai înaltă (1,88 faţă de 1,62), în 91 de minute.
„De când m-am trezit, m-am gândit doar la meci. Vroiam să câştig, să îmi fac un cadou furmos. E dificil să joci pentru prima oară pe un teren atât de mare, ca Arthur Ashe, dar am încercat să fiu agresivă, să lovesc tare şi să alerg“, a declarat Carla Suarez Navarro.
Şarapova, victorioasă la US Open 2006, a declarat că Suarez Navarro a plimbat-o pe tot terenul şi a determinat-o să greşească mult. De altfel, rusoaica a făcut 38 de greşeli neforţate, cu 18 mai mult faţă de adversara ei.
Sferturile de finală de la US Open se prezintă astfel
Serena Williams - Karolina Pliskova
Sloane Stephens - Anastasija Sevastova
Madison Keys - Suarez Navarro
Lesia Tsurenko - Naomi Osaka