Mare talent în România, o „epavă“ în Spania: Un fotbalist descoperit de Hagi e desfiinţat de iberici. Verdict crunt
0A devenit deja ceva obişnuit: majoritatea fotbaliştilor care ajung din Liga I în Occident eşuează lamentabil. Apoi, fac pasul spre echipe mai slabe sau se întorc în ţară.
De când şi-a înfiinţat Academia de fotbal, iar apoi clubul Viitorul cu care a şi luat titlul în România, Gheorghe Hagi a dat zeci de jucători la export. Doar unul singur însă a confirmat la nivel înalt. Vorbim despre Răzvan Marin de la Standard Liege.
În rest, cine a plecat de la Viitorul a cam eşuat, mai ales în străinătate. Ultimul caz concret: Cristi Ganea (26 de ani). La Viitorul, el era om de bază şi convocat la echipa naţională. Ajuns la Athletic Bilbao în Spania, Ganea n-a bifat niciun minut şi nici măcar nu prinde lotul!
Aproape sigur, românul va fi împrumutat la o altă echipă şi, potrivit informaţiilor din presa spaniolă, cei de la Athletic Bilbao au dat un verdict dur în privinţa lui Ganea: „E doar un fotbalist de antrenament, nu ştie să se apere şi are noţiuni tactice reduse“.
