Maraton: Constantina Diţă şi Lidia Şimon, fără medalii la Jocurile Olimpice de la Londra / Câştigătoarea este Tiki Gelana

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Duminică a avut loc maratonul olimpic de la Londra, în care România a avut două reprezentante, Constantina Diţă, campioana olimpică de la Beijing, şi Lidia Şimon. Cele două atlete din ţara noastră au terminat cursa pe locul 86, respectiv 45.

Speranţele României pentru încă o medalie olimpică erau Constantina Diţă şi Lidia Şimon, doar că vârsta celor două atlete şi-a pus amprenta asupra evoluţiei lor. Lidia Şimon a obţinut un timp mai bun decât Diţă, clasându-se pe locul 45 (două ore, 32 de minute şi 46 de secunde, la nouă minute şi 39 de secunde în spatele campioanei olimpice). De precizat este că Şimon a obţinut cel mai bun timp al carierei sale de maratonistă.

Fosta campioană olimpică de la Beijing a terminat maratonul pe locul 86, la 18 minute şi 27 de sutimi în spatele câştigătoarei, în aplauzele spectatorilor care au privit de pe margine maratonul londonez.

Cursa a fost câştigată de etiopianca Tiki Gelana, care a terminat cu timpul de două ore, 23 de minute şi şapte secunde, cu care a doborât recordul olimpic de două ore, 23 de minute şi 14 secunde. Argintul a revenit kenyencei Jeptoo (două ore, 23 de minute şi 12 secunde), iar bronzul a fost câştigat de rusoaica Petrova (două ore, 23 de minute şi 29 de secunde).

Lidia Şimon (39 de ani) a doborât un record la Londra, fiind singura sportivă din lume care a participat la cinci ediţii consecutive ale probelor de maraton olimpic. Constantina Diţă (43 de ani) a fost şi a rămas cea mai vârstnică atletă care a câştigat un maraton la Olimpiadă, la Beijing, în 2008.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite