Mâncare contaminată chiar de mama ei! Aşa a explicat italianca Sara Errani faptul că a fost depistată pozitiv şi suspendată pentru doping

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sara Errani este cel mai nou caz de dopaj din tenisul mondial feminin, ea fiind depistată cu o substanţă numită letrozol.

Mama Sarei Errani suferă de cancer la sân şi ea i-a contaminat mâncarea jucătoarei italiene de tenis cu medicamentul Femara, care conţine letrozol. Aceasta a fost explicaţia fostei ocupante a locului 5 WTA şi finalistei ediţiei 2012 a turneului de la Roland Garros, oferită după ce a fost depistată pozitiv cu letrozol.  Potrivit lequipe.fr, Errani a afirmat că mama ei urmează un tratament cu Femara pentru cancer la sân. Medicamentul îl ţinea în bucătărie şi l-a scăpat peste pastele pe care i le pregătea fiicei sale. Comisia antidoping a acceptat această versiune, precum şi faptul că mama i-a ascuns fiicei sale că suferea în continuare de cancer şi urma un tratament în acest sens.

Sara Errani, fostă finalistă la Roland Garros în 2012, a fost suspendată două luni, începând din 3 august, după ce a fost depistată pozitiv la un control antidoping, a anunţat, luni, Federaţia Internaţională de Tenis (ITF). Errani va pierde premiile şi punctele obţinute între 16 februarie (data testului iniţal, pozitiv) şi 7 iunie (data următorului test, care a fost negativ).

Errani, în vârstă de 29 de ani, a fost testată la 16 februarie, în afara competiţiei. În eşantionul de urină recoltat, laboratorul din Montreal a depistat substanţa letrozol, un inhibitor de aromatază, care este inclus în secţiunea S4 (hormoni şi modulatori metabolici) a listei substanţelor interzise a Agenţiei Mondiale Antidoping (WADA).

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite