Management Becalian: pe ce critetii se prelungesc contractele la FCSB

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gigi Becali are un stil aparte de a conduce clubul FCSB
Gigi Becali are un stil aparte de a conduce clubul FCSB

Graţie unui succes dramatic, obţinut pe terenul Craiovei, FCSB rămâne la 2 puncte de CFR Cluj şi speră, în continuare, la primul titlu câştigat din 2015 încoace.

În Bănie, golul victoriei a fost înscris de croatul Ivan Mamut (25 de ani), adus chiar de la Craiova, în iulie 2021. 

De atunci, atacantul a adunat doar 318 minute, în zece partide, în tricoul FCSB. Şi a înscris, în premieră, în victoria de la Craiova. În ciuda bilanţului modest, acest gol poate prelungi şederea lui Mamut, la FCSB. Explicaţia deciziei arată, încă o dată, nivelul managerial de la acest club. 

„Mamut rămâne! El are contract oricum. Are contract pe 2 ani, plus încă 3. Dacă luăm campionatul, sigur vom intra în Liga Europa, ceea ce înseamnă vreo 20 şi ceva de milioane de euro (n.r. – bani care ar veni de la UEFA). Nu mai contează o cheltuială de câteva sute de mii pentru doi jucători care ţi-au purtat noroc (n.r. - Mamut şi Dumiter). Dacă luăm campionatul, îi prelungesc contractul şi lui Dumiter“, a anunţat Gigi Becali, la Pro Arena. 

Andrei Dumiter (23 de ani) e alt atacant cu cifre modeste, la FCSB. Adus de la Sepsi, în iulie 2021, el are trei goluri în 21 de apariţii. Reuşita care îi poate prelungi şederea e cea din meciul cu FC Argeş, în deplasare, în a doua etapă din play-off. Atunci, FCSB a învins, la Piteşti, scor 3-2, golul victoriei fiind marcat de Dumiter, în minutul 90+4.

Liga I, play-off, etapa a VIII-a

Sâmbătă

Farul – Voluntari 1-1

FC Argeş – CFR Cluj 0-6

Duminică

CS U Craiova – FCSB 0-1

Clasament

1. CFR Cluj 54 de puncte

2. FCSB 52p

3. CS U Craiova 45p

4. Voluntari 31p

5. Farul 29p

6. FC Argeş 27p

*Locul 1 participă în preliminariile Ligii Campionilor, iar locul 2 în preliminariile Conference League.

*Locul 3 va juca baraj cu câştigătoarea barajului dintre locurile 1 şi 2 din play-out pentru un loc în preliminariile Conference League.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite