"Mă contestă nişte grupuleţe"
Daniel Nazare
Victor Piţurcă, selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, este deranjat de faptul că victoria împotriva Belarusului, din preliminariile Campionatului European din 2008, a fost transformată în tragedie, deşi tricolorii s-au impus cu 3-1.
"Spun că a fost un meci bun, în care ne-am adjudecat toate cele trei puncte. Mulţi dintre aşa-zişii specialişti au afirmat că a fost o partidă mediocră, dar îi contrazic. Am jucat bine şi suntem în cărţile calificării", a răbufnit Piţurcă, luni seară, la emisiunea "Naşul", de la B1 TV. De asemenea, selecţionerul, aflat într-un război inutil cu o anumită parte a presei, a apreciat că este ţinta unor atacuri concertate din partea unor persoane care vor să lovească atât în el, cât şi în echipa naţională. "Am observat la fiecare acţiune când sunt contestat nişte grupuleţe de 10-15 elevi antrenaţi pentru a face atmosferă. Aşa am observat că s-a întâmplat şi în precedentul mandat, după 0-0 cu Slovacia. M-am obişnuit deja. I-am spus şi lui Mutu să nu le dea satisfacţie şi să nu răspundă la astfel de provocări. El a făcut doar un gest cu mâna, n-a ripostat fiindcă eu nu tolerez indisciplina la prima reprezentativă", a adăugat selecţionerul, care a explicat şi de ce l-a introdus pe Claudiu Niculescu abia în minutele de prelungire. "Este foarte simplu. Goian acuza unele probleme medicale la genunchi, iar dacă ar fi intrat Claudiu era posibil să terminăm meciul în 10 jucători. Mi-a fost teamă şi de aceea nu am riscat", a recunoscut Piţurcă. Selecţionerul este deranjat că anumiţi antrenori îşi dau cu părerea despre tactica sa: "Nu e normal, pentru că eu îi ştiu pe jucători cel mai bine cu 24 sau cu 48 de ore înainte deci. Sunt lucruri de vestiar care nu pot fi spuse public, dar pe care eu le înţeleg foarte bine", a declarat Piţurcă, făcând referire la gesturile unor tehnicieni din Liga I, care s-au arătat deranjaţi de faptul că unii dintre fotbaliştii lor n-au evoluat în meciul cu Belarus.
Vestiare murdare
Oficialii federali cred că preţul plătit pentru chiria din Ghencea la meciul cu Belarus, aproape 40.000 de euro incluzând toate cheltuielile, este piperat, pentru că unele dintre condiţii n-au fost la înălţimea aşteptărilor. "Am găsit haine murdare în vestiarul arbitrilor. Este de neconceput pentru un asemenea nivel. Iar dacă plătim o sumă bună, nu trebuie să se bată joc de noi", a afirmat Florin Prunea, directorul relaţiilor internaţionale din cadrul FRF.





















































