Lumea fotbalului „fierbe“: Messi va preda Balonul de Aur după patru ani. Ribery are 5-0 în faţa lui Ronaldo, dar portughezul e marele favorit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

FIFA va anunţa, diseară, numele celui mai bun fotbalist al planetei în 2013. Gala de la Zurich va începe de la ora 19.30 (Eurosport) şi va aduna în faţa televizoarelor milioane de telespectatori din întreaga lume.

Monopolul pus de Lionel Messi pe „Ballon d’Or“ a început în 2009 şi se va încheia, diseară. De la ora 19.30 (în direct, Eurosport), la Zurich, va începe festivitatea în care momentul culminant va fi desemnarea celui mai bun fotbalist al lumii în 2013. 

E un trofeu care până în 2009 era acordat de revista franceză „France Football“, pentru ca, începând din 2010, să fie decernat în colaborare cu FIFA. Iar de atunci n-a existat decât un singur câştigător: Lionel Messi. An de an, starul argentinian a urcat pe scenă alături de doi contracandidaţi şi, la final, a primit Balonul de Aur şi aplauzele rivalilor. 

În aceşti patru ani, de trei ori, marele perdant a fost Cristiano Ronaldo, portughezul clasându-se pe 2 în 2009, 2011 şi 2012. Diseară însă, potrivit specialiştilor şi caselor de pariuri, va fi seara lui CR7. Din nou, după cinci ani!

Duelul trofeelor: 5-0 pentru Ribery

Chiar dacă şansele sale de a câştiga iarăşi sunt mici, Messi are şi acum susţinătorii săi. Totuşi, Ronaldo şi Ribery sunt principalii favoriţi, portughezul fiind susţinut mai ales de conaţionalii săi. În cazul francezului Ribery, cei mai vocali fani ai săi sunt nemţii. Mijlocaşul de 30 de ani a avut un sezon de vis cu Bayern Munchen în care a câştigat cinci trofee. 

De altfel, acesta e şi principalul argument al celor care îl văd pe Ribery numărul 1 în 2013. „Vă spun sincer, dacă Franck nu va primi trofeul voi fi surprins neplăcut şi foarte dezamăgit. Ribery a fost magnific în 2013. Ribery, Ronaldo şi Messi sunt toţi jucători mari. Dar 2013 n-a fost, în mod clar, anul lui Messi. Ronaldo a strălucit individual, dar n-a câştigat nimic cu Real. De aceea, spun că Ribery ar trebui să primească Balonul de Aur “, a declarat Beckenbauer.

Cei care vor să-l vadă pe Ronaldo cu Balonul de Aur în mână invocă faptul că portughezul a punctat de 20 de ori în 17 apariţii în actuala ediţie a campionatului spaniol şi a calificat, aproape de unul singur, Portugalia la Mondialul din 2014.

„Ronaldo ar fi meritat să câştige şi în ultimii ani şi ar fi nedrept dacă n-ar primi trofeul nici acum. El e cel mai bun jucător al lumii“, a declarat selecţionerul Portugaliei, Paulo Bento. De aceeaşi părere a fost şi selecţionerul Braziliei, Luis Felipe Scolari: „Ronaldo e cel mai bun. Messi se poate supăra pe mine că nu l-am votat, dar Cristiano e cel care merită Balonul de Aur în 2013“.

Despre Balonul de Aur FIFA

*Se acordă pe baza voturilor selecţionerilor, căpitanilor echipelor naţionale şi jurnaliştilor din fiecare ţară afiliată la FIFA.

*Cu patru victorii la rând (2009-2012), Messi e lider la acest capitol, urmat de trio-ul Cruyff, Platini, Van Basten, fiecare cu câte trei Baloane la activ.

*Românul cel mai bine clasat în ierarhia Balonului de Aur a fost Gică Hagi. În 1994, „Regele“ a ocupat locul patru, după Stoicikov, Baggio şi Maldini.

*Din cauza regulamentului de participare (până în 1995, doar jucătorii europeni erau eligibili), Maradona şi Pele n-au avut şansa să câştige Balonul.

Câştigătorii din ultimii zece ani

An Jucător

2012 Messi

2011 Messi

2010 Messi

2009 Messi

2008 Cr. Ronaldo

2007 Kaka

2006 Cannavaro

2005 Ronaldinho

2004 Şevcenko

2003 Nedved

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite