Lovin se transferă la TSV 1860 München!
0
Florin Lovin a părăsit aseară târziu localitatea braşoveană Săcele, acolo unde se afla în cantonament cu Steaua II, şi va ajunge astăzi în Germania pentru a trata cu şefii lui TSV 1860 München un posibil transfer.
Pentru a-şi asigura serviciile românului, gruparea bavareză va trebui să achite suma de 500.000 de euro. TSV 1860 München a terminat sezonul trecut pe locul 12 în 2.Bundesliga şi vrea să-şi întărească lotul pentru a ataca promovarea.
În Germania, Lovin ar urma să fie coechipier cu Gábor Király, fostul portar al naţionalei Ungariei şi cu fostul internaţional german Daniel Bierofka.
Lovin a mai negociat în această vară şi un transfer în Turcia, la Bursaspor, grupare la care activează şi Giani Kiriţă, fostul căpitan al lui Dinamo.
Banii obţinuţi pe Lovin nu vor rămâne în vistieria Stelei, ci vor fi redirecţionaţi către FCM Bacău, grupare care l-a format pe fotbalist. "Suma pe care trebuie să o primim noi în cazul în care Lovin pleacă de la Steaua este de 500.000 de euro. Şi dacă devine liber de contract, tot atât trebuie să primim. Nu mă interesează că sunt bani mulţi. În trecut, Gigi câştiga campionate şi juca în Liga Campionilor cu jucători de la noi, în timp ce FCM Bacău retrograda. Acum nici nu se mai pune problema să renegociem. A venit şi jucătorul la mine, dar i-am zis: Tată, nu pot să te las să pleci pe mai puţin", spunea recent Dumitru Sechelariu, preşedintele grupării moldave.