LIVETEXT / DINAMO - UNIREA ALBA IULIA 2-0 (rezultat final)
0Dinamo a deschis scorul repede şi l-a majorat târziu într-un meci cu Unirea Alba Iulia, care nu i-a ridicat niciun fel de problemă. Niculescu (3) a deschis scorul chiar în debutul partidei, dintr-o lovitură liberă acordată pentru un presupus fault la marginea careului de 16m. Marius Niculae a majorat avantajul cu cinci minute înainte minutul 90, jocul încheindu-se cu o victorie logică a echipei bucureştene.
Claudiu Niculescu :"Sunt bucuros pentru că am câştigat meciul de astăzi, pentru că altfel cu siguranţă am fi ieşit din lupta pentru titlu. Toate echipele din Liga I au probleme cu banii. E adevărat că nu ne-am luat banii din luna august, dar cel mai important pentru noi în acest moment este să câştigăm meciurile viitoare".
Cornel Ţălnar (antrenor Dinamo): "După ce am înscris primul gol, am făcut un joc mai puţin bun. Alba Iulia a pasat mai bine ca noi şi ne-am chinuit până spre final. Sunt supărat pentru prestaţia din prima repriză, dar mulţumit pentru rezultat. Am impresia că unii dintre jucători evoluează cu frică. Şi domnul Borcea şi domnul Badea trebuie să aibă un cuvânt de spus pentru ceea ce se vrea pe viitor la Dinamo. Dinamo e un club pretenţios, care are nevoie în primul rând de linişte!"
min. 90 S-a fluierat sfârşitul meciului.
min. 85 GOOOOOOOOOOL. Marius Niculae majorează avantajul gazdelor, după o cursă senzaţională a lui Torje, 2-0
min. 80 Vitinha îi lasă locul lui Bucurică la Unirea Alba Iulia.
min. 79 Diabate iroseşte o nouă ocazie, trăgând cu stângul peste poarta lui Rotaru.
min. 74 Meciul se linişteşte treptat, Unirea Alba Iulia insistând tot mai puţin în atac.
min. 70 A doua schimbare la ardeleni: iese Grozav şi intră Bobi Verdeş.
min. 68 Torje centrează perfect pentru M. Niculae, dar mingea se opreşte în braţele lui Rotaru.
min. 62 Torje execută o lovitură liberă, dar mingea este respinsă în corner de Vitinha.
min. 56 Marius Niculae îi ia locul lui Andrei Cristea, unul dintre cei mai activi jucători dinamovişti.
min. 52 iese Bălan şi intră Costea la echipa lui Falub.
min. 50 Zicu croşetează doi fundaşi ardeleni, mingea ajunge la Torje dar mingea trimisă de acesta este salvată în extremis de Rotaru.
min. 46 Schimbare la Dinamo: iese D. Kone şi intră Rus
min. 45 Torje plonjează pe lângă Poverlovici, nici vorbă de penalty, la ultima fază a primei reprize.
min. 39 Andrei Cristea se zbate de unul singur în faţa defensivei ardelene, şutul lui fiind blocat cu lejeritate.
min. 35 Alba Iulia domină jocul, dar nu suficient de periculos pentru a schimba tabela de marcaj.
min. 32 Grozav îl "culcă" cu eleganţă pe Goian, dar şutul lui e blocat de Dolha.
min. 29 Dolha blochează o minge la marginea careului de 16m, care putea deveni periculoasă pentru poarta lui
min. 24 Diabate trimite un "trasor" din interiorul careului pe lângă vinclul porţii lui Rotaru.
min. 21 Meciul s-a echilibrat vizibil, echipa antrenată de Adrian Falub nemaiavând practic ce pierde după rapida deschidere de scor.
min.18 Grozav ratează o ocazie monumentală şi Dolha scapă cu faţa curată.
min. 12 Fază splendidă în careul lui Rotaru, nefinalizată însă de Andrei Cristea care a ţintit bara transversală din 6m.
min. 9 Boştină reia mult peste poarta lui Rotaru, după ce recepţionase o pasă de la Zicu.
min. 5 Jucătorii de la Alba Iulia acuză golul primit şi ies la joc, fără a aduce însă pericolul la poarta lui Dolha.
min. 3 GOOOOOOOL. Claudiu Niculescu marchează dintr-o lovitură liberă de la marginea careului de 16m, 1-0.
min. 1 A început meciul
Dinamo: Dolha - Scarlatache, L. Goian, Moţi, Diabate - Torje, Boştină, D. Kone, Zicu - A. Cristea, Cl. Niculescu.
Rezerve: Curcă, M. Niculae, L. Rus, Molinero, Ad. Cristea, N'Doye, Tamaş
Alba Iulia: G. Rotaru - I. Bălan, Poverlovici, Vujadinovici, Vitinha - Fl. Dan, Dîlbea, Olah, C. Cristea - G. Grozav, Veljovici.
Rezerve: Lasc, S. Rădoi, Verdeş, Sg. Costea, Bonacin, Bucurică, N. Varga
Arbitri: Mugurel Drăgănescu (central) - Nicolae Megheşan, Daniel Hulubei (asistenţi) - Andrei Chivulete.
Observatori: Mircea Cezar Ionescu, Gheorghe Moise.
Dinamo - Unirea Alba Iulia
Palmares: 4 4 0 0 13-4
Primul meci: 1-0, la 30 noiembrie 2003, la Alba Iulia
Ultimul meci: 4-2, la 30 octombrie 2004, la Bucureşti
Scor maxim: 5-1, la 30 mai 2004, la Bucureşti.























































