Legăturile periculoase avute de tatăl lui Novak Djokovic cu infractorii. Srdjan le plătea dobânzi „nesimțite” cămătarilor, ca să-l țină pe „Nole” la tenis
0La 38 de ani, jucătorul sârb Novak Djokovic și-a propus să fie prezent la Jocurile Olimpice de la Los Angeles 2028, când va avea 41 de ani, și a făcut dezvăluiri senzaționale despre tatăl său, nevoit să apeleze la cămătari, pentru face rost de banii necesari continuării carierei sportive a fiului.

Există un singur obiectiv în mintea lui Novak Djokovic. O singură destinație, îndepărtată în timp și spațiu pentru campionul cu 24 de Grand Slam-uri: Los Angeles 2028. După ce a câștigat medalia de aur, ultima piesă lipsă din vitrina sa strălucitoare de trofee, la Paris 2024, „Nole” vrea să se întoarcă pentru a concura la Jocurile Olimpice, care vor avea loc peste trei ani în Statele Unite ale Americii.
„Singurul lucru la care mă gândesc în acest moment, singurul lucru care mă motivează sunt Jocurile Olimpice din 2028 de la Los Angeles. Iubesc tenisul și încă îmi place să țin racheta în mâini, acea flacără este încă vie”, a spus fostul număr 1, acum locul 5 ATP, într-un interviu acordat podcastului „(Ne)uspjeh prvaka”.
„Dobânda a crescut imediat de la 15% la 30%”
Vorbind despre Statele Unite, unde își propune să fie acolo ca reprezentant al Serbiei la vârsta de 41 de ani, Nole povestește o anecdotă legată de o călătorie pe care a făcut-o la începutul carierei sale, când banii familiei Djokovic erau prea puțini pentru a acoperi cheltuielile pe care le necesită un sport precum tenisul.
„Pentru întreaga ședere în SUA am avut nevoie de 5.000 de dolari”, spune jucătorul de tenis din Belgrad, care mărturisește dificultățile tatălui său, Srdjan, și decizia pe care a luat-o pentru a face față dificultăților financiare.
„Pe vremea aceea, era practic imposibil să găsească acea sumă de bani. Așa că a apelat la cămătari, niște infractori care apoi voiau banii înapoi cu o dobândă foarte mare. Dobânda a crescut imediat de la 15% la 30%. Tatăl meu a strâns din dinți și, în cele din urmă, a reușit să ramburseze totul, dar erau situații cu adevărat dificile”, a spus „Nole”.