Lance Armstrong riscă închisoarea. Fostul ciclist e chemat la tribunal, după ce a provocat un accident şi a fugit
0La finalul lunii decembrie 2014, Lance Armstrong a lovit două maşini parcate în staţiunea montană Aspen (Colorado), iar iniţial partenera sa de viaţă, Anna Hansen, şi-a asumat vina.
Între timp, Poliţia l-a acuzat pe fostul ciclist de fugă de la locul accidentului şi de faptul că a condus imprudent în condiţii meteo dificile. La început, Anna Hansen a declarat că era la volan, adăugând că „Lance a băut puţin cam mult“, însă ulterior s-a contrazis:
„Am discutat cu Lance şi mi s-a părut că ar fi bine să mint şi să-mi asum accidentul. M-am gândit că nu va fi nicio problemă dacă Anna Hansen loveşte maşini, dar dacă se află că Lance le-a lovit, atunci se transformă totul într-un fiasco naţional“.
În cele din urmă, Lance Armstrong se va prezenta în faţa unui tribunal american pe 17 martie şi riscă 90 de zile de închisoare.
Lance Armstrong, despre dopaj: "Dacă aş da timpul înapoi, aş proceda la fel"