Karim Benzema, dat dispărut de saudiți. Francezul și-a șters conturile de socializare și s-a „evaporat”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Karim Benzema a plecat în vara anului trecut de la Real Madrid și a semnat cu cu o grupare cu pretenții din Arabia Saudită, Al Ittihad. Fostul Balon de Aur și-a motivat alegerea nu prin prisma milioanelor de euro cu care era plătit, ci a faptului că vrea să joace într-o țară musulmană.

Karim Benzema, îmbrăcat în aur de arabi. Foto Al Ittihad
Karim Benzema, îmbrăcat în aur de arabi. Foto Al Ittihad

De atunci, francezul a luat-o pe o pantă descendentă. Au urmat evoluții șterse, critici din partea arabilor, dar și numeroase scandaluri cu antrenorii lui Al Ittihad. Iar totul a culminat cu dispariția sa din preajma echipei, Karim Benzema neprezentându-se la reunirea lotului de vineri, potrivit spaniolilor de la Marca.

Antrenorul Marcelo Gallardo l-a exclus din lotul pentru minipresezon din Dubai, iar jucătorul nu se va putea antrena alături de echipă în acest cantonament nici dacă s-ar hotărî să revină. Ibericii susțin că ”evadarea” lui Benzema s-a produs chiar de la finalul anului trecut, când francezul nu s-a prezentat la trei antrenamente efectuate de Al Ittihad înainte de vacanța de Crăciun.

Nici anul trecut nu s-a prezentat la echipă

Karim Benzema a evoluat ultima oară pentru Al Ittihad în înfrângerea 2-5 cu Al-Nassr, echipa fostului său coechipier de la Real Madrid, Cristiano Ronaldo. În plus, starul arabilor și-a șters conturile de pe rețelele sociale și nu răspunde apelurilor arabilor, astfel că e de negăsit.

”Poate are unele neînțelegeri cu cei din club, dar acest lucru nu îl scuză, pentru că el nu face niciun efort. Benzema ratează ocazii foarte mari și pare că și-a pierdut dorința de a juca fotbal”, a scris jurnalistul saudit Abdel Karim Al Jasser, conform AS.com.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite