Jurgen Klinsmann este noul selecţioner al SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Germanul Jürgen Klinsmann a fost numit, vineri, în funcţia de antrenor al echipei naţionale a Statelor Unite ale Americii, în locul lui Bob Bradley, demis joi, a anunţat forul american.

"Suntem extrem de bucuroşi că Jurgen Klinsmann este noul antrenor al echipei naţionale", a declarat preşedintele federaţiei americane (US Soccer), Sunil Gulati.

La rândul său, Jürgen Klinsmann, care va împlini sâmbătă 47 de ani, a declarat că este "mândru" şi "onorat" să preia naţionala SUA. "Sunt entuziasmat de provocarea ce mă aşteaptă şi aştept cu nerăbdare să-i întâlnesc pe jucători, pentru a pregăti meciul amical cu Mexic înainte de a începe preliminariile CM-2014", a precizat fostul selecţioner al Germaniei.

Jürgen Klinsmann va fi prezentat oficial luni, la New York.

Klinsmann a mai antrenat naţionala Germaniei în perioada iulie 2004 - 2006 şi echipa Bayern Munchen (2008-2009).

Bob Bradley a fost demis de la conducerea tehnică a naţionalei de fotbal a Statelor Unite ale Americii, a anunţat, joi, preşedintele federaţiei americane, Sunil Gulati, care a luat această decizie după o întâlnire pe care a avut-o cu Bradley şi cu directorul general al federaţiei, Dan Flynn, la Los Angeles.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite