John McEnroe: „Ar fi frumos să câştige Simona Halep la Paris. Poate cicatricile o vor motiva şi mai mult“

Experţii EuroSport Kim Clijsters şi John McEnroe au vorbit despre Simona Halep şi şansele ei de a câşiga turneul de la Roland Garros.
Simona va porni azi o nouă aventură la Roland Garros în faţa americancei Alison Riske, locul 105 mondial.
Halep a avut parte de antrenamente intense la Paris, dar şi de momente plăcute, jucând alături de Nadal, Djojkovici şi Zverev la Kid’s Day. De azi, treaba devine serioasă şi Simona va caută prima victorie din cele şapte care i-ar aduce trofeul mult visat. Prima oponentă îi este americanca Alison Riske, locul 105 mondial, ajunsă la Paris după o finală pierdută la Nurnberg. În precedentele două întâlniri, Simona a ieşit câştigătoare de fiecare dată.
Despre Simona şi şansele ei de a cuceri Parisul au vorbit experţii EuroSport Kim Clijsters şi John McEnroe. Fosta jucătoare belgiană a pierdut patru finale până la a câştiga cinci trofee de Grand Slam. “Cred că eu şi Simona ne asemănăm din acest punct de vedere. Am fost în această situaţie, ştiu cum e, cât de dificil e să îţi stăpâneşti demonii înaintea marilor meciuri. Chiar dacă toată lumea îţi spune să mergi mai departe, că în cele din urmă vei reuşi, nu are cum să nu te marcheze trecutul. La sfârşitul zilei, nu îşi rămâne decât să continui să crezi şi Simona ştie că este capabilă să învingă pe oricine. Pentru mine, lucrurile s-au aşezat într-un final, şi cred că aşa va fi şi cu Simona. Ea pare fericită pe teren, are un antrenor grozav, are tot ce trebuie pentru a face acel pas în plus”, a spus Clijsters, 34 de ani.
John McEnroe merge şi el pe ideea că Simona va reuşi în cele din urmă să ia un trofeu de Grand Slam. “Cred că presiunea a contat la ea de câteva ori, a fost aproape şi nu ştim cum va reacţiona anul acesta, Am fost siguri că va câştiga finala de anul trecut şi chiar şi în Australia a avut oportunităţile ei. De fapt, ea ar fi putut să câştige oricare din cele trei finale de Grand Slam jucate. Deci, dacă va continua să se pună în poziţia asta în continuare, va câştiga în cele din urmă. Chiar dacă i-au mai rămas cicatrici din trecut, poate aceste cicatrici o vor motiva şi mai mult şi o vor ajuta să devină o jucătoare şi mai bună. A arătat multă inimă, spirit de competiţie în aceste turnee, la Paris şi la Melbourne, deci va fi interesant să vedem dacă va continua tot aşa”, a spus McEnroe. “Ar fi frumos să câştige Halep, e ceva ce îmi doresc, nu sunt superîncrezător că va reuşi, pentru că mai sunt jucătoare ca Muguruza, dar rămân cu Simona”, a spus americanul de 59 de ani, cu şapte turnee de Grand Slam în palmares.
Ostapenko e out
Campioana de anul trecut de la Roland GArros, Jelena OStapenko, a fost învinsă în primul tur. Kateryna Kozlova, din Ucraina, este cea care a produs surpriza, reuşind să o învingă pe letonă în două seturi, scor 7-5, 6-3, după o oră şi 34 de minute. Ostapenko este doar a doua şasea jucătoare din era open care iese din primul tur de la turneul pe care îl câştigase cu un an înainte. La French Open nu se mai întâmplase aest lucru din 2005, de la Anastasia Myşkina. Ea va pierde cele 2.000 de puncte acumulate anul trecut şi va cădea mult în clasamentul WTA, de pe locul 5 în afara Top 10. În afara Jelenei Ostapenko, şi alte favorite au fost învinse încă de la primul meci: Venus Williams şi Johanna Konta.
Roland Garros, primul tur
Meciurile de azi ale româncelor
Simona Halep (locul 1 WTA) – Alison Riske (SUA, 105)
Sorana Cîrstea (45) – Daria Gavrilova (Rusia, 24)
Ana Bogdan (65) – Marketa Vondrousova (Cehia, 90)
Irina Begu (41) – Anna Schmiedlova (Slovacia, 78)
@ Meciurile sunt în direct pe EuroSport şi EuroSport Player























































