Joachim Low: ”Germania a meritat să se califice în semifinale”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Selecţionerul Germaniei, Joachim Low, a declarat că nu există niciun dubiu asupra faptului că echipa sa a meritat victoria în meciul cu Grecia, scor 4-2, în sferturile de finală ale Euro-2012, de vineri, de la Gdansk.

Antrenorul german a declarat după meci: "Este o performanţă excelentă să ajungem în semifinale a patra oară consecutiv. Avem cea mai tânără echipă din turneu, cu un potenţial enorm. Nu există niciun dubiu că am meritat victoria. Grecia a marcat două goluri cu o singură ocazie. Noi am avut multe, am ştiut să ne păstrăm calmul şi am dominat clar'', a declarat Low.

El consideră că Mesut Ozil a fost desemnat pe merit jucătorul meciului. Low crede că a fost ziua potrivită pentru a face schimbări în echipă şi i-a lăudat pe Reus, Klose şi Schürrle, care au jucat foarte bine, primii doi reuşind să şi marcheze.

Selecţionerul german nu crede că echipa sa este mare favorită la titlu, deoarece şi celelalte adversare rămase sunt foarte bune.

Naţionala Germaniei a învins, aseară, la Gdansk, cu 4-2 (1-0), reprezentativa Greciei, în al doilea sfert de finală din cadrul Campionatului European din Polonia şi Ucraina, şi s-a calificat în semifinalele competiţiei.

Pentru Germania au marcat Phillip Lahm '39, Sami Khedira '61, Miroslav Klose '68 şi Marco Reus '74, iar pentru Grecia au înscris Giorgios Samaras '55 şi Dimitris Salpingidis '89 (penalti).

Germania, finalista ediţiei din 2008, când a fost învinsă de Spania, va întâlni în semifinale, la 28 iunie, la Varşovia, câştigătoarea sfertului de finală dintre Anglia şi Italia.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite