JO 2020 Tokyo: România îşi leagă speranţele de ultimul ei sportiv. Mai avem o singură şansă la medalie
0Delegaţia tricoloră a avut 101 sportivi, în Japonia. Dintre care penultimul a concurat, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Iar ultimul va intra în finala pentru medalii, astăzi, la ora 14.00.
Patru medalii figurează în dreptul României, la JO 2020, începând cu 29 iulie, de când băieţii de la canotaj, Marius Cozmiuc şi Ciprian Tudosă, au luat argintul, în proba de dublu rame.
De atunci, au trecut 9 zile. Perioadă în care am avut zeci de sportivi în competiţie, însă nici unul nu s-a mai apropiat de podiumul olimpic. După rezultatele dezolante de la lupte, despre care „Adevărul“ a scris aici, au rămas doi băieţi în cursă pentru medalii.
Primul a fost Cătălin Chirilă, care ajunsese în semifinalele probei de canoe simplu pe 1.000 de metri. Acesta a concurat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, şi a ratat accederea în finală. Chirilă trebuia să prindă unul din primele patru locuri, ca să urce în finală. Şi a fost în Top 3, după primele trei puncte de control, la fiecare 250 de metri. Apoi, pe ultima „bucată“ a cursei, a căzut pe 6. Drept urmare, Chirilă a retrogradat în finala B, cea pentru clasament, pentru stabilirea poziţiilor 9-16. Aici, Chirilă a terminat finala B pe 3, obţinând locul 11, la general.
De acum, ultimul român rămas la JO 2020 e Alexandru Novac (aruncarea suliţei). Sâmbătă, de la ora 14.00, sportivul Mihaelei Melinte va concura în finala olimpică, atacând podiumul. Evenimentul va fi transmis de TVR 1 şi de Eurosport.
Bilanţul României, la JO 2020, după prima săptămână
Sport Concurent / Echipaj Medalia
Scrimă Ana Maria Popescu Argint la individual
Canotaj Ancuţa Bodnar, Simona Radiş (foto) Aur la dublu vâsle
Canotaj Mihăiţă Vasile Ţigănescu, Mugurel Semciuc, Ştefan Constantin Berariu, Cosmin Pascari Argint la patru rame masculin, fără cârmaci
Canotaj Marius Cozmiuc, Ciprian Tudosă Argint la dublu rame masculin