Jelev vine la reunire, Ouon se mai gândeşte

Deşi la sfârşitul negocierilor de marţi ceruse încă câteva zile de gândire, în cele din urmă bulgarul Jivko Jelev a semnat ieri un contract valabil pe un an şi jumătate cu gruparea din Ghencea.
„M-am înţeles definitiv cu Steaua. Într-adevăr, marţi seară lucrurile nu erau puse la punct şi nu se putea spune că sunt jucătorul Stelei. Voi fi prezent la reunirea echipei şi sper să câştig titlul alături de Mihai Stoichiţă", a spus aseară Jelev.
Roş-albaştrii au renunţat totodată la Răzvan Ochiroşii, care va merge la Oţelul, urmând să fie însă deţinut în coproprietate de cele două cluburi. „Întoarcerea lui Ochiroşii e o reparaţie morală pentru fotbalul gălăţean", a comentat şi Marius Stan.
Stoichiţă conduce azi primul antrenament
Tratative mult mai dure s-au purtat însă cu ruandezul Ouon. Fundaşul nu s-a arătat foarte încântat de contractul de 120.000 de euro pe an propus de Steaua, astfel că negocierile au rămas în coadă de peşte.
„Au fost discuţii cu Ouon, dar nu s-au finalizat", a confirmat şi Valeriu Argăseală, care s-a referit şi la situaţia gemenilor Karamyan şi a lui Dayro Moreno: „Sper ca Dayro să se întoarcă dacă nu-şi găseşte echipă, dar nu după două luni, ca data trecută! Nu există tratative cu fraţii Karamyan şi nici nu o să existe vreodată".
Steliştii vor reveni astăzi din vacanţă, urmând să se reunească sub comanda lui Mihai Stoichiţă la stadion, în jurul orei 10.30.























































