Jean Pădureanu: "Nu mi s-a mai întâmplat aşa ceva"
În timpul partidei Universitatea Craiova - Gloria Bistriţa (1-2), disputată duminică seara, preşedintelui clubului bistriţean, Jean Pădureanu, i s-a făcut rău şi a fost dus la
În timpul partidei Universitatea Craiova - Gloria Bistriţa (1-2), disputată duminică seara, preşedintelui clubului bistriţean, Jean Pădureanu, i s-a făcut rău şi a fost dus la ambulanţă, din cauza emoţiilor provocate de golul marcat de Zaharia, în minutul 79, reuşită care a adus victoria echipei sale.
"Am avut un puseu de tensiune 20 cu 13 la al doilea gol marcat de Zaharia. Am simţit că mă zgârie ceva în piept şi am fost dus la ambulanţă. Apoi, am fost la Spitalul Fundeni şi noaptea, pe la 2.30, mi-au dat drumul acasă. Săptămâna viitoare o să mai fac câteva analize ca să fiu sigur că totul este în regulă. Până acum nu mi s-a întâmplat aşa ceva. Am mai avut probleme prin '93, când am avut un accident vascular, dar, în rest, nimic major", a declarat oficialul bistriţean, care a rememorat şi momentele de dinaintea partidei.
"Înainte de meci nu eram decis să merg la Bucureşti. Dar am ajuns. Apoi, nu îmi propusesem să ajung pe banca de rezerve. Dar am ajuns. Iar la golul lui Zaharia, m-am extaziat prea mult. În ciuda acestui accident, voi mai sta pe banca tehnică, dar îmi propun să nu mai am aşa mari emoţii", a mai spus "Lordul". "Nu va mai sta pe bancă vreodată", ne-a spus Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul Gloriei.





















































