Ionuţ Popa, omul încurcat de Gigi Becali, a ajuns în comă! Ce spun medicii despre starea fostului antrenor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionuţ Popa a pregătit, de-a lungul anilor, echipe precum UTA, FC Bihor, Jiul, Poli Iaşi, Mioveni sau Poli Timişoara
Ionuţ Popa a pregătit, de-a lungul anilor, echipe precum UTA, FC Bihor, Jiul, Poli Iaşi, Mioveni sau Poli Timişoara

Unul dintre personajele spumoase ale fotbalului românesc, Ionuţ Popa (67 de ani) s-a confruntat cu probleme de sănătate, încă din ianuarie 2019. Iar acum, din păcate, situaţia sa s-a înrăutăţit.

Ionuţ Popa a renunţat la cariera de antrenor şi, după cum explica pentru prosport.ro, în luna ianuarie a acestui an, o boală cu care a fost diagnosticat nu putea fi ţinută sub control de medici.

„Mă simt ca un om bolnav, dar poate că asta îmi e soarta.  Nici eu nu ştiu dacă se mai pot face multe pentru mine. Din păcate, medicii nu-mi pot face operaţia la cap, iar acest lucru îmi complică mult starea de sănătate“, spunea fostul tehnician al celor de la UTA, la data de 10 ianuarie.

Din păcate, potrivit presei din Arad, starea lui Ionuţ Popa s-a agravat destul de mult. „E în comă! A suferit un stop cardiorespirator şi din ceea ce spune medicul neurolog, tumorile de la nivelul capului au crescut”, a precizat o sursă din cadrul Spitalului Judeţean Arad, potrivit celor de la specialarad.ro.

Sursa citată notează că Ionuţ Popa ar fi fost resuscitat, însă starea sa e una critică. 

Becali, promisiuni goale

La un moment dat, Gigi Becali s-a lăudat că va suporta costurile tratamentului fostului tehnician. La câteva zile după ce latifundiarul s-a bătut cu pumnul în piept, fiica antrenorului, Medamira Popa, a făcut o dezvăluire incredibilă pentru ProSport: „Am citit declaraţiile domnului Becali şi promisiunile făcute. S-a rămas doar la faza promisiunilor“. 

Imediat, Becali a dat-o la întors, explicând că îl va ajuta pe Ionuţ Popa, însă cu o serie de condiţii: „Eu am zis că-l ajut. Trebuie să vină la mine la clinică. Să ia legătura cu clinica mea şi are totul gratuit. Tot tratamentul îl plătesc eu, dacă are nevoie de medicamente, dar sa vorbească la clinică şi să vină la clinica mea“.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite