Încredibilul caz al lui Emiliano Sala. Totul despre transferul, euforia, dispariţia, căutările, moartea şi lupta pentru bani din jurul afacerii
0Povestea unuia dintre cele mai tari transferuri de fotbalişti ale acestui început de an în fotbalul mondial a avut o desvăşurare abracadabrantă şi este departe de a se fi încheiat
Începută în urmă cu două luni, povestea cu sfârşit tragic a fotbalistului de doar 28 de ani, care a avut pentru câteva zile lumea la picioare, poate deveni oricând scenariul unui film. Chiar dacă cele mai rele previziuni au fost confimate prind descoperirea cadavrului golgeterului argentinain, asta nu presupune, din păcate, şi deznodământul poveştii.
5 decembrie 2018 - Prima dată când apare în presă informaţia în legătură cu posibilul transfer al fotbalistului. Managerul lui Cardiff, Neil Warnock, a asistat la meciul dintrev Nantes şi Marseille. Sala reuşeşte unul dintre golurile victoriei cu 3-2 a echipei sale. Cota jucătorului se situa în jurul sumei de 28 de milioane de euro.
27 decembrie 2018 - Ultima ofertă a britanicilor este respinsă categoric de Nantes şi negocierile dintre cele două cluburi intră în impas
1 ianuarie 2019 - Se deschide oficial sezonul de transferuri în Premier League, Cardiff reia pista Sala şi face o nouă ofertă
16 ianuarie - Ultima evoluţie a lui Sala pentru Nantes. A intrat în minutul 72 într-un meci pierdut de echipa sa, scor 1-0, în deplasarea de la Nimes. Speculaţiile privind imineţa transferului atacantului sunt tot mai intense. Presa scrie că cele două cluburi au ajuns la un compromis.
18 ianuarie - Sala călătoreşte la Cardiff. Îşi negociază propriul contract, face vizita medicală şi interacţionează cu fanii lui Cardiff
19 ianuarie dimineaţa - Cardiff confirmă cel mai mare transfer din istoria clubului - achiziţionarea atacantului argentinian pentru o sumă care nu este însă anunţată. Se vehiculază cifra de 17 milioane de euro. Din dorinţa de a evolua în Premier League, jucătorul declinase o ofertă financiară mult mai bună venită de la o grupare din prima ligă din China. Dupa semnarea înţelegerii pe 3 ani şi jumătate cu noul său club, Sala declară: "Sunt încântat să anunţ că aştept cu nerăbdare să încep antrenamentele, să îi cunosc pe noii mei colegi şi să ne apucăm de treabă"
20 ianuarie: Sala se întoarce la Nantes pentru a îşi lua la revedere de la foştii săi colegi şi pentru a îşi aduna bagajul. Euforia transferului este pe toate reţelele de socializare. Conturile jucătorului sunt pline de mesaje privind planuri sale de viitor, de felicitări şi urări de succes din partea rudelor, prietenilor sau a simplilor fani ai ambelor echipe
21 ianuarie dimineaţa - Clubul Cardiff înregistrează la Liga Profesionistă Engleză contractul jucătorului
21 ianuarie ora locală 19.15 - Avionul cu un singur motor Piper PA-46 Malibu decolează de pe aeroportul din Nantes. La bordul lui sunt doar pilotul şi jucătorul de fotbal
21 ianuarie ora locală 20.50 - Se declanşează operaţiunea de căutare a avionului, la 20 de minute după ce acesta dispăruse de pe ecranele raderelor
22 ianuarie - Jucătorul era aşteptat să participe la primul antrenament cu noul său club. În schimb, Autoritatea Civilă Aeronautică Franceză confirmă că fotbalistul argentinian se afla la bordul aparatului de zbor dispărut deasupra Canalului Mânecii
23 ianuarie - Autoriţăţile anunţă că şansele de supravieţuire ale celor doi oameni sunt aproape nule
24 ianuarie - Operaţiunile de căutare ale epavei avionului sunt oprite. Prin intermediul presei, sora fotbalistului imploră autorităţile să reia căutările. Romina Sala declara că "simte că fratele său şi pilotul sunt încă în viaţă"
25 ianuarie - Se stârneşte un val de solidaritate din partea a nenumărate vedete ale fotbalului mondial. Lionel Messi şi Diego Maradona, alături de preşedintele Argentinei, Sergio Aguero, roagă autorităţile să nu renunţe la căutări. Se iniţiază o campanie de strângere de fonduri pentru reînceperea căutărilor în regim privat. În câteva ore se strâng zeci de mii de euro.
26 ianuarie - Apare informaţia că agentul jucătorului, Willie McKay, se implicase în aranjarea zborului privat care a generat tragedia
26 ianuarie - Prima tranşă, undeva între cinci şi şase milioane de euro, ar fi trebuit să ajungă în contul clubului francez.
27 ianuarie - Lucrurile se complică şi mai mult, în condiţiile în care şi Bordeaux, formaţia de la care Sala a ajuns la Nantes, ar trebui să primească în jur de 50 de la sută de primit din suma ce trebuie plătită de Cardiff.
27 ianuarie - Rudele şi prietenii fotbalistului ajung în Anglia
30 ianurie - Autoritatea pentru Investigarea Accidentelor Aviatice din Marea Britanie anunţă că pe o plajă au fost descoperite două perne au fost în avionul dispărut.
3 februarie - Un echipaj finanţat cu fonduri private şi echipat cu tehnologie sonar de ultimă generaţie descoperă epava avionului. Descoperirea a fost făcută la doar 6 ore de la începerea căutărilor
4 februarie - Echipa de salvare anunţă că un cadavru este vizibil în interiorul epavei afalată la aproximativ 67 de metri adâncime.
6 februarie - Cadavrul este extras din epavă şi trimis pentru autopsie. Condiţiile meteo nefavorabile fac imposibilă şi recuperarea avionului
6 februarie - FC Nantes îi anunţă pe galezi că dacă prima tranşă din transfru fotbalistului, undeva între cinci şi şase milioane de euro, nu vor fi plătiţi în zece zile, îi vor reclama la FIFA!
7 februarie - Poliţia din Dorset anunţă încheierea autopsiei şi confirmă faptul că trupul recuperat este cel al fotbalistului argentian
7 februarie - Potrivit presei britanice, surse din cadrul clubului Cardiff au dat asigurări că îşi vor respecta angajamentul, în totalitate, faţă de Nantes, însă, deocamdată, sunt preocupaţi de familia jucătorului decedat şi intenţionează să plătească banii doar după ce ancheta va stabili cauzele accidentului aviatic