În plină glorie cu Al Ain, Cosmin Olăroiu vrea să demisioneze pentru a prelua o echipă care îi oferă un salariu colosal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Olăroiu antrenază pe Al Ain din iunie 2011
Olăroiu antrenază pe Al Ain din iunie 2011

Cosmin Olăroiu a câştigat al doilea titlul consecutiv cu Al Ain. Deşi îi merge de minune ca tehnician al acestei echipe, Olăroiu este tentat să plece de la Al Ain pentru a accepta un salariu fabulos oferit de un alt club din Emiratele Arabe Unite.

Cosmin Olăroiu şi Mirel Rădoi se numără printre cei mai iubiţi oameni din lotul lui Al Ain. Cu un salariu stagional de 2,5 milioane de dolari, antrenorul român a câştigat al doilea titlul consecutiv în Emirate cu Al Ain. Presa arabă susţine, însă, că Oli s-ar fi înţeles cu Al Ahli, tot din Emiratele Arabe Unite, pentru a prelua această echipă, urmând să fie remunerat cu un salariu fabulos de 4 milioane de dolari dacă va semna contractul.

Decizia lui Olăroiu de a pleca de la Al Ain a fost luată ca urmare a faptului că şeicii care patronează echipa nu au fost de acord cu anumite condiţii impuse de tehnicianul român. Dacă mutarea se va concretiza, este de aşteptat ce se va întâmpla cu Mirel Rădoi, cunoscut ca un apropiat al lui Olăroiu. Rădoi a semnat recent prelungirea contractului cu Al Ain, fiindu-i mărit totodată salariul de la 3,5 la 4 milioane de dolari.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite