În Liga 1 se schimbă rândurile ca la război: 8 antrenori sunt ameninţaţi cu demiterea / Piţi a plecat deja!
0Victor Piţurcă e primul plecat. Nu a rezistat decât două etape cu Gigi Becali patron. De altfel, prima zbatere pe banca tehnică a unei echipe cheamă şi altele din perspectiva rezultatelor slabe obţinute de grupările cu pretenţii din Liga 1. La CFR Cluj, Andrea Mandorlini e gata să fie out, după ce ardelenii nu au obţinut decât patru puncte în startul seoznului. Iar lista se extinde. Marius Şumudică, la Rapid, aşteaptă frământ
Piţurcă s-a certat cu Gigi
La Steaua e circ în toată regula. Piţurcă şi-a făcut bagajele şi a plecat cu un scandal monstru. Totul a plecat de la declaraţiile lui Gigi Becali. „Eu sunt patron, iar Piţi e doar angajat", au fost cuvintele care l-au scos din sărite pe fostul selecţioner. Piţurcă i-a forţat mâna apoi stelistului, solicitând o clauză în contract, care i-ar fi adus 20 de milioane de euro în conturi, în cazul în care Becali l-ar mai fi criticat în presă! Fireşte, Becali nu a acceptat, iar imprevizibilul s-a produs. Piţi şi-a depus demisia!
Mandorlini depinde de ASTRA
Zilele lui Andrea Mandorlini la CFR par a fi numărate, deşi sezonul trecut îl încheia campion în Ardeal! A plecat învins de la Timişoara, a pierdut spriinul jucătorilor, după ce a cerut sancţionarea lor, şi le-a dat şefilor motive să se gândească la un posibil înlocuitor. Tehnicianul campioanei şi-a pus pe toată lumea în cap în ultimul timp. Mai întăi, a fost disputa verbală cu Lacina Traore în timpul meciului cu Victoria Brăneşti. Apoi, vestiarul s-a revoltat împotriva tehnicianului. Motivul? Mandorli i-a criticat pe toţi jucătorii săi în faţa conducătorilor pentru înfrângerea de pe Bega, iar acum şefii îl forţează, solicitându-i un succes vineri, contra Astrei, în caz contrar urmând să fie demis.
Duelul Şumudică şi Andone anunţă o demitere
Derby-ul de dmunică dintre Dinamo şi Rapid ar putea aduce frămânătri pe banca celor două echipe. Dacă Şumudică pleacă din Ştefan cel Mare înfrânt, cu siguranţă îşi va pierde credibilitatea, mai ales că echipa nu a obţinut decât o singură victorie şi două remize. Andone e şi el îngrijorat. A părăsit ruşinos Liga Europa, după un insucces la Split, când echipa sa a pierdut cu 3-0, după ce câştigase la Bucureşti, scor 3-1 cu Hajduk. Dinamoviştii au avut parte apoi de încă un duş rece, cu Pandurii, scor 2-2. La sfârşitul meciului, Adone ameininţa: "Dacă se bagă cineva peste mine la echipă, eu plec". Semn că se aşteaptă ca relaţia de colaborare cu Borcea şi Badea se va răci.
Craiova: cel mai slab debut al ultimilor 16 ani!
Cu Ţicleanu antrenor, Craiova are doar un punct, egalând astfel cea mai slabă performanţă din ultimii 16 ani! Ţicleanu dacă nu va învinge la Timişaoara se poate considera demis. Ultima dată când Universitatea a avut doar un punct după primele trei etape a fost în sezonul 1994-1995, atunci când parcursul a fost identic: un egal şi două înfrângeri. Oltenii au pierdut atunci în deplasare, cu FC Naţional, scor 2-3, au remizat pe teren propriu cu Ceahlăul Piatra Neamţ, scor 1-1, şi au pierdut cu 2-0 la Bistriţa. În debutul acelui sezon, Ştiinţa a fost pregătită de actualul ei tehnician, Aurel Ţicleanu.
Lopez Caro, înlocuit de Ronny Levy ?
Ronny Levy e dorit în continuare pe banca Unirii Urziceni de patronul Bucşaru, dar totuşi e cu bagajele făcute. Surse autorizate susţin că el ar dori să-l urmeze pe Meme Stoica la următoarea formaţie la care acesta va merge. Fostul manager general al clubului ar putea ajunge la FC Vaslui. Aici ar fi loc şi pentru Ronny Levy întrucât despărţirea dintre moldoveni şi spaniolul Lopez Caro pare iminentă. Fostul tehnician de la Real Madrid, e departe de a fi pe placul lui Porumboiu, cu care de altfel s-a şi certat încă din startul sezonului.

Stoichiţă e pe făraş la Astra
"Lippi" Stoichiţă nu a obţinut decât un punct în startul sezonului şi nu se mai întelege nici cu fotbaliştii, iar patronul Ioan Neculae caută deja un înlocuitor pentru el. Mihai Stoichiţă recunoaşte că demiterea este iminentă. "Începutul de sezon e departe de aşteptările mele, dar trebuie să am rabdare. Nu ştiu dacă patronul mai are răbdare, voi încerca să vorbesc cu el şi să îi explic gândurile mele", spune antrenorul.
De la "U" Cluj pleacă şi patronul!
Patronul Universitatii Cluj, Florian Walter, se gândeşte să renunte la finanţarea echipei din cauza atitudinii mai multor fani care l-au înjurat şi care i-au cerut demisia antrenorului Marian Pană. "Nu mai pot. Deja totul a atins o limită. Nu pot să-i văd cum înjură antrenorul după doar câteva etape", s-a plâns Walter, fost acţionar în Ştefan cel Mare.























































