Imaginile zilei vin de la Paris: Finalul meciului Swiatek – Gauff, formidabil! Iga a imitat-o pe Halep VIDEO
0Sportul de performanţă ne furnizează, periodic, momente memorabile. Astăzi, pe „Philippe Chatrier“, am avut un astfel de exemplu, după punctul care a încheiat confruntarea Iga Swiatek (Polonia, 20 de ani, 1 WTA) – Cori Gauff (SUA, 18 ani, 23 WTA).
Iga Swiatek are nişte cifre fabuloase, după cum Adevărul a arătat aici, însă motivaţia ei e, în continuare, la cote foarte înalte! Reacţia ei, astăzi, după câştigarea French Open spune totul!
Imediat după punctul care i-a asigurat triumful, la Paris, poloneza, pur şi simplu, a explodat de bucurie. Sărbătoarea ei a fost însă de scurtă durată, fiindcă, imediat, s-a întors spre teren pentru a-şi da mâna cu adversara ei, Cori Gauff. De aici, a fost un contrast total în ceea ce priveşte starea de spirit a celor două rivale.
Dacă Gauff s-a dus agale spre banca ei şi a început să plângă singură, în schimb, Swiatek a procedat exact ca Simona Halep, după victoria de la French Open 2018. Atunci, constănţeanca a oferit nişte imagini cu adevărat emoţionante, urcând în tribune pentru a-l îmbrăţişa pe antrenorul ei de atunci, Darren Cahill.
Acum, Iga a sprintat spre loja în care se afla stafful ei şi, rând pe rând, şi-a îmbrăţisat oamenii din echipă. Asta în timp ce Gauff a continuat să plângă pe teren, aproape ignorată de toată lumea, într-un moment în care toate privirile au fost pe Swiatek. Adică, pe învingătoarea, aşa cum se întâmplă mai mereu în astfel de momente.
VEZI ULTIMUL PUNCT AL MECIULUI SWIATEK - GAUFF