Ilie Stan: "Gazonul de pe Arena Naţională arată destul de bine"
0Antrenorul echipei Steaua, Ilie Stan, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că terenul de joc de pe Arena Naţională arată "destul de bine în momentul de faţă" şi a precizat că nu există pericolul ca meciul cu Twente Enschede să fie amânat din acest motiv.
"Am văzut şi starea gazonului. Eu zic că în momentul de faţă arată destul de bine. Chiar azi citeam în ziar că meciul s-ar putea amâna... nu există niciun fel de risc de amânare. Cei de la UEFA ne-au spus clar că dacă s-ar întâmpla aşa ceva s-ar da tot programul peste cap. Şi Zenit a jucat aseară pe minus nu ştiu câte grade, aşa că nu se pune problema amânării meciului. E bine că am reuşit în ultimele zile să avem un teren cât de cât bun pentru jocul oficial. Cel de la Mogoşoaia a fost deszăpezit astăzi de deţinuţi şi suporterii noştri, care au fost acolo să ajute. Sperăm ca mâine să ajungem la un angajament fizic, tehnic şi tactic şi să facem un joc bun", a spus Stan.
Tehnicianul susţine că nu este dezamăgit de faptul că în ultima perioadă au fost probleme cu terenurile de antrenament. "Nu sunt dezamăgit, asta e situaţia. Conducerea clubului a încercat prin diferite metode să ne pună la dispoziţie condiţii cât de cât de antrenament. Au reuşit, jucătorii au fost mulţumiţi, mâine vom vedea care este situaţia", a afrmat antrenorul.