Ilie Năstase, semnal de alarmă: Ce a spus despre Halep la French Open 2020
0
Aflată pe val, cu 14 victorii consecutive în circuit şi cu trei turnee câştigate la rând, Simona Halep (2 WTA) abordează ultimul Grand Slam al anului (27 septembrie - 11 octombrie) ca favorita numărul 1.
Simona Halep a avut şi evoluţii mai puţine reuşite după pauza cauzată de pandemie, însă, de fiecare dată, a părăsit terenul victorioasă. Nu degeaba se spune că o mare jucătoare câştigă şi atunci când nu joacă la capacitate maximă. Simona Halep (2 WTA) e o dovadă vie în acest sens.
Cota de încredere a româncei e atât de mare, încât, după triumful de la Roma, într-o declaraţie care nu prea o caracterizează, „Simo“ i-a transmis Karolinei Pliskova (4 WTA) că speră să o reîntâlnească...în finala de la Roland Garros. Faptul că Halep se gândeşte la prezenţa în ultimul act în Grand Slam-ul ei preferat spune totul despre starea ei de spirit.
Totuşi, Ilie Năstase, primul lider ATP din istorie, a invitat la calm după victoria obţinută de Halep la Foro Italico. Într-o declaraţie oferită pentru gsp.ro, „Nasty“ a atras atenţia, pe bună dreptate, că parcursul formidabil al Simonei din ultima perioadă nu-i garantează nimic la French Open.
Ce a spus Ilie Năstase?
*Roma s-a dus, gata, e în spate, trebuie s-o ia de la început, de jos, aşa cum se spune. Sigur că e bine că a intrat în formă la Roland Garros, însă asta nu-i va garanta succesul la Paris.
*Ce mai e de spus la acest scor? Acum, nu ştiu cat de accidentată e această fată (n.r. Pliskova), însă oricum ar fi, la 6-0, 2-1, nu poţi să iei din meritele Simonei. A abandonat, e problema ei. Dacă ne uităm la scor, înseamnă că cineva a jucat bine.
*Acum, vine Roland Garros, care va conta cu adevărat. Însă şi Roma e un turneu foarte important, o felicit pe Halep.