Ianis Hagi, umilit de presa spaniolă: românul, pus într-o postură jenantă după eșecul din cupă

0
Publicat:

Ianis Hagi se chinuiește să-și găsească echipa potrivită după accidentarea teribilă care l-a ținut pe tușă, timp de un an, când era la Glasgow Rangers. Fiul fostului mare internațional s-a „rupt“ în ianuarie 2022 și a revenit pe teren în ianuarie 2023, după o operație foarte dificilă la genunchi. Din păcate, de atunci, cu excepția unor partide cu adversare modeste, atât la club, cât și la națională, Ianis Hagi n-a mai fost același jucător ca cel dinaintea accidentării.

Ianis Hagi, prestații sub așteptări la Alaves până acum
Ianis Hagi, prestații sub așteptări la Alaves până acum

Așa se și explică împrumutul său la Deportivo Alaves, pentru că la Rangers n-ar fi primit nici aceste minute pe care le adună acum în Spania. Problema e că, deși a fost folosit de antrenorul Luis Garcia (51 de ani), mijlocașul român a dezamăgit de multe ori. Ultimul exemplu: meciul de luni din optimile Cupei Spaniei. Aici, în confruntarea cu Athletic Bilbao din deplasare, în premieră, Ianis Hagi a fost integralist la Alaves. Chiar dacă a bifat toate minutele, românul a fost șters. Și n-a putut contribui la împiedicarea unui eșec, scor 0-2, care a pus capăt aventurii echipei sale în competiția KO.

Ianis Hagi a jucat atât de slab, încât, potrivit site-ului sport.ro, publicația spaniolă El Correo a refuzat să-i dea vreo notă, punându-l într-o postură jenantă! În schimb, jurnaliștii spanioli au remarcat că Ianis a dezamăgit și a ratat șansa primită, deși a jucat tot meciul pentru prima dată de când e la Alaves.

*El Correo: O altă oportunitate ratată. Combină acțiunile meritorii cu erorile neforțate. Chiar dacă încearcă și muncește în apărare, contribuția sa în joc e prea lipsită de consistență.

*Noticias de Alava: Nota 5. Ianis Hagi a avut o ocazie pe care a finalizat-o bine din pasa lui Blanco, dar cam atât. Deși nimeni nu-i contestă talentul cu mingea, realitatea e că îl arată prea puțin. A avut un impact minim în desfășurarea jocului, cu excepția unei singure ocazii la începutul partidei. Mijlocașul ofensiv român a evoluat în partea dreaptă a atacului, fără să se simtă deloc în largul său, într-o seară în care Deportivo Alavés n-a reușit să-și impună stilul de joc. Alavés a încheiat meciul resemnată, fără a fi capabilă să-și lase amprenta în meci.

În ciuda criticilor primite în presă, Ianis Hagi a fost protejat de antrenorul Luis Garcia. Care, probabil și din dorința de a-și justifica decizia de a-l lăsa pe român pe teren pe toată durata partidei, a fost mai blând cu el după eșecul de la Bilbao. „Hagi a fost mai bun decât în alte meciuri“, a fost verdictul antrenorului de la Alaves.

18

meciuri, 0 goluri și o pasă decisivă are Ianis Hagi la Alaves pentru care a jucat un total de 753 de minute.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite