Ianis Hagi, încă un meci dezolant la Rangers: Ce a spus comentatorul britanic despre el

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După o prestaţie de nota 2 în Cupa Scoţiei şi alta de nota 4 în campionat, mijlocaşul de 21 de ani nici n-a mai prins fluierul de final al meciului pe teren, duminică, în deplasarea cu Ross County.

Rangers are un meci colosal, joi (ora 22.00), în turul optimilor Ligii Europa, acasă, cu Leverkusen. La ce joacă însă în acest moment formaţia din Glasgow, perspectivele sunt sumbre pentru ea!

Practic, din momentul în care s-a obţinut calificarea în Liga Europa, după victoria din returul 16-imilor, 1-0 la Braga, Rangers s-a dus în cap. Mai întâi, a fost eliminată din Cupa Scoţiei, în sferturi, de Hearts, ultima clasată din campionat în acel moment. Apoi, a fost învinsă acasă în prima ligă de Hamilton, echipă care, între timp, devenise lanterna roşie a campionatului. Iar seria prestaţiilor slabe a continuat, astăzi, într-o altă partidă din prima ligă, în deplasare, cu Ross County, locul 9 din 12!

Cu Ianis Hagi titular, Rangers a făcut o primă repriză insipidă, cu un joc teribil de plictisitor, fără orizont, în care, ca de obicei, a „confiscat“ mingea, fără a face nimic util cu ea. După pauză, echipa pregătită de Steven Gerrard a jucat şi mai slab, iar gazdele, prinzând curaj, au avut cele mai mari ocazii. Doar intervenţiile portarului de 38 de ani, Allan McGregor, au făcut ca Rangers să nu fie condusă! Iar după marile ratări ale gazdelor, Rangers a înscris prin Ryan Kent (77) pentru o victorie la limită, 1-0, şi chinuită.

În acest decor dezolant pentru Rangers, Ianis Hagi a fost primul jucător schimbat de Gerrard, în minutul 63. Cel care l-a înlocuit, Florian Kamberi, a avut, totuşi, o contribuţie la rezultatul final, pasând decisiv pentru golul victoriei. 

Cât a stat pe teren, Ianis Hagi a avut o pasă bună în prima repriză, un şut pe poartă după pauză şi cam atât. „Ianis Hagi a avut o zi slabă, dar n-a fost singurul în această situaţie din echipa lui Rangers“, a spus comentatorul postului Sky Sports în momentul în care se pregătea schimbarea mijlocaşului de pe margine.

În acest moment, Ianis Hagi şi colegii săi ocupă locul 2 în campionat, cu 67 de puncte după 29 de meciuri. Lider e Celtic cu 80 de puncte după 30 de meciuri.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite