Ianis Hagi a pus umărul la o performanţă unică pentru Rangers în ultimul deceniu! Ce scriu scoţienii despre român

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ianis hagi

Liderul campionatului scoţian a învins, duminică, pe Dundee United, scor 4-1, şi cu 82 de puncte acumulate şi-a asigurat prezenţa în ediţia viitoare a Ligii Campionilor, după zece ani de pauză.

Ultima victorie din Premiership a echipei antrenate de Steven Gerrard  succes la care Ianis Hagi a contribuit prin deschiderea scorului, o califică matematic pe Glasgow Rangers în ediţia de anul viitor a celei mai importante competiţii de club europene.

Cu cele 82 de puncte adunate, Rangers  şi-a asigurat unul dintre primele două locuri la finalul sezonului şi prezenţa în calificările pentru sezonul viitor al Ligii Campionilor. În Scoţia câştigătoarea titlului merge în turul 3 preliminar pe ruta campioanelor, în timp ce echipa de pe poziţia secundă va juca în turul 2 preliminar pe ruta non-campioanelor. Mai mult, Rangers are 18 puncte peste rivala Celtic şi mai are nevoie de doar 3 victorii pentru a câştiga campionatul. Ultimul dată când Rangers a triumfat în competiţia internă a fost în 2011, an în care a bifat titlul 54 din istoria clubului.

După meciul de duminică, antrenorul Steven Gerrard a încercat să aibă un discurs care să îi ţină concentraţi pe elevii săi. ”E normal că ne gândim la titlu. Dar nu trebuie să ne lăsăm pe-o ureche. Trebuie să terminăm treaba. Jocurile par făcute pentru noi, oportunitatea e acolo, dar trebuie să ne reamintim că nu am câştigat nimic încă. Asta trebuie să ştim cu toţii, de la jucători la staff, la suporteri şi la cei din jurul clubului. Ce văd este că jucătorii sunt concentraţi, determinaţi să îndeplinească obiectivul. Pot vedea cât sunt de focusaţi. Azi am obţinut un nou rezultat pozitiv, dar încă avem de lucru. Am mai făcut un pas”, a zis tehnicianul lui Rangers, citat de digisport.ro.

Ianis Hag, carei a deschis scorul pentru Rangers în partida cu Dundee, a fost lăudat de ziariştii scoţieni pentru evoluţia sa. „A marcat un gol cu puţină şansă şi a muncit din greu pe partea dreaptă a atacului”, a fost caracterizarea făcută de jurnaliştii de la publicaţia Glasgow Live, românul primind nota  nota 7. „Ianis a arătat multă prezenţă de spirit ca să devieze un şut al lui Aribo”, a notat şi Glasgow Times, în timp ce The Scottish Sun a remarcat prezenţa de spirit a românului la faza care în care a reuşit să înscrie. Hagi a fost pe fază şi a produs o atingere inteligentă, care l-a învins pe portarul lui United. 

Hagi a fost schimbat în minutul 63 şi a înregistrat următoarele cifre

Minute jucate: 63

Pase reuşite: 26

Pase greşite: 4

Şuturi: 1 

Dueluri câştigate: 2

Atingeri: 44

Faulturi comise: 0

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite