I-a luat faţa Larisei Iordache! Cătălina Ponor este din nou gimnasta anului în România, după 12 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cătălina Ponor
Cătălina Ponor

După ce a participat la Jocurile Olimpice, câştigând disputa cu Larisa Iordache, veterana Cătălina Ponor a obţinut acum şi titlul de gimnasta anului, după o pauză de 12 ani.

La finalul unui an foarte dificil, cu multe urcuşuri şi coborâşuri, pe parcursul căruia gimnastele şi gimnaştii noştri, de la „artistică” sau „aerobică”, de la nivelul juniorilor la cel al seniorilor, au încercat, şi cel mai adesea reuşit, să se afirme şi să menţină nivelul performanţelor la o cotă cât mai bună, au fost desemnaţi „Cei mai buni 10” ai anului 2016, a notat Federaţia Română de Gimnastică.

Gimnastele o au, din nou, în frunte pe CĂTĂLINA PONOR, care revine pe primul loc al acestei ierarhii după 12 ani. Indiscutabil, MARIAN DRĂGULESCU este „campionul”, el mai fiind de încă 8 ori (2001, 2002, 2003, 2004, 2005, 2006, 2009, 2015) în „fotoliul” de lider al acestei ierarhii anuale a cărei alcătuire a debutat în 1974, evident o performanţă greu de egalat. 

image

O revenire şi pentru CORINA CONSTANTIN, după 2013 şi 2014, ea conducând pentru a treia oară „plutonul” multiplilor medaliaţi ai gimnasticii aerobice.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite