Handbal: Preşedintele clubului Hamburg îl acuză pe managerul Kiel-ului
Preşedintele clubului german de handbal Hamburg, Andreas Rudolph, l-a acuzat pe managerul formaţiei din Kiel, Uwe Schwenker, susţinând că a trucat meciuri în Liga campionilor, prin cumpărarea arbitrilor, potrivit Agerpres.
"În iulie 2007, eram cu Schwenker în casa mea din Palma de Mallorca. Acolo, mi-a spus: 'Andreas, mi-a trebuit ceva timp până când am priceput că nu se poate câştiga Liga campionilor decât recurgând la coruperea arbitrilor'", a explicat preşedintele Hamburgului.
Parchetul din Kiel anchetează rolul pe care l-a avut Uwe Schwenker în afacerea de corupere a arbitrilor în 10 meciuri europene, în legătură cu clubul de handbal din Kiel. Managerul neagă orice implicare în aceste scandaluri, dar a anunţat că se va autosuspenda din funcţia de vicepreşedinte al Ligii federale de handbal.





















































