HANDBAL: Ivica Rimanic spune că adversarele Oltchimului sunt favorite | adevarul.ro

HANDBAL: Ivica Rimanic spune că adversarele Oltchimului sunt favorite

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Ivica Rimanic, antrenorul echipei Oltchim Râmnicu Vâlcea, a declarat pentru site-ul EHF că formaţia muntenegreană Buducnost Podgorica este mai bună ca anul trecut şi porneşte favorită în meciul de duminică în grupa a II-a principală a Ligii Campionilor, mai ales datorită sprijinului celor 6.000 de fani din tribună.

''Buducnost are o echipă bună. Au adus jucătoare noi şi s-au întărit faţă de anul trecut. O echipă care a obţinut victorii acasă cu Hypo Viena şi FCK Handbold trebuie să fie foarte bună. Chiar dacă au câteva accidentări, sunt alte jucătoare bune care le pot înlocui'', a declarat Rimanic. În sezonul trecut al Ligii Campionilor, în grupe, Oltchim a întrecut formaţia din Podgorica atât acasă cât şi în deplasare.

Tehnicianul croat nu vede Oltchim favorită în acest meci, deşi formaţia gazdă are câteva absenţe de marcă. Căpitanul şi golghetera echipei, Marija Jovanovic şi Ana Radovic, au şanse minime să evolueze duminică, din cauza unor accidentări la umăr. ''Nu suntem favoriţi. În faţa a 6.000 de fani la Podgorica, doar Buducnost poate fi favorită''.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite