HANDBAL: Filmul despre uciderea lui Marian Cozma, în curând pe ecrane
0Filmul producătorului maghiar Kalomista Gabor, intitulat 'O ţară înjunghiată în inimă' (Sziven szurt orszag), va fi prezentat publicului pe data de 7 mai, la orele 19.00, la noua Arenă din Veszprem, aşa cum declara acesta miercuri agenţiei MTI, informează pagina ungară de internet hirado.hu, citată de Agerpres.
În pelicula lungă de 85 de minute, rolul lui Marian Cozma va fi jucat de Czapko Antal, actor la teatrul din Szombathely /vest/. Din distribuţie mai fac parte Csanyi Sandor, în rolul handbalistului sârb Zarko Sesun, Pindroch Csaba în rolul rezervei Uros Vilovski şi Szabo Simon, în rolul portarului croat Ivan Pesic. În rolul prietenei lui Cozma a fost distribuită actriţa Oroszlan Szonja.
După prezentarea de gală de la Veszprem urmează ca fimul să ruleze în luna mai în 29 de cinematografe din ţară, spunea producătorul maghiar. Kalomista afirma că filmul nu este în mod expres un film comemorativ dedicat lui Cozma, el personal fiind de 25 de ani un fan al echipei de handbal de la Veszprem, de faimă mondială, unde fiecare îi este prieten, el nedorind decât să realizeze un film obiectiv despre 'întâmplare'. Kalomista arăta că a discutat intens cu anchetatori, martori, avocaţi, apărătorii suspecţilor şi mulţi alţi oameni.
În prima parte a filmului se încearcă să se abordeze şi cum de a putut avea loc acest asasinat în Ungaria, oferindu-se cu alte cuvinte 'un instantaneu al situaţiei actuale din Ungaria', spunea Kalomista. El adăuga că nu s-a ocupat de numeroasele presupuneri pe marginea crimei, în film fiind prezentat pur şi simplu ceea ce s-a întâmplat în acea dimineaţă fatală şi anume faptul că, fără vreun schimb anterior de cuvinte, un grup de persoane a intrat în scenă, l-au împins, i-au sărit la gât iar după ce a fugit în stradă l-au înconjurat şi înjunghiat în inimă.
Interpretul rolului lui Cozma, Czapko Antal, care şi el măsoară, la fel ca şi handbalistul român, peste doi metri în înălţime, declara MTI în timpul filmărilor: 'Am fost profund zguduit de ştirea crimei iar atunci când peste o lună am fost solicitat de Kalomista Gabor pentru rolul lui Cozma m-a trecut un fior şi mi s-a făcut pielea de găină, dar desigur am acceptat'. Actorul Csanyi Sandor declara tot atunci agenţiei MTI: ''Aici nimeni nu se gândeşte acum la actorie, asta nu este muncă, nu este o sarcină, aici este vorba despre solidaritate, de memoria comună şi am dori cumva să creăm o amintire'.
Kalomista declara pentru MTI că deocamdată nu este preocupat de bugetul filmului, firma sa proprie, Megafilm Kft finanţând producţia, proiectată a avea două părţi. Partea a doua se va ocupa de derularea anchetei penale şi de proces. La realizarea filmului au colaborat patru regizori şi o vor face şi pentru partea a doua. Este vorba despre: Babos Tamas, Csillag Mano, Kives Gyorgy şi Vecsernyes Janos.