HANDBAL: Arbitrajul finalei Ligii Campionilor din 2007 a fost impartial
Arbitrajul manşei secunde a finalei Ligii Campionilor la handbal masculin, din anul 2007, a fost imparţial, s-a stabilit în urma unei prime expertize independente, a anunţat marţi Federaţia europeană de handbal (EHF), citată de AFP.
Expertul elveţian Roland Burgi, din cadrul Comisiei de arbitraj a Federaţiei internaţionale de handbal, desemnat de EHF să analizeze acel joc, câştigat de echipa THW Kiel în faţa unei alte formaţii germane, Flensburg (29-27), a decis că 'nu a existat, în niciun moment al jocului, nici cea mai mică greşeală intenţionată' de arbitraj.
'Rezultatul analizei relevă un arbitraj armonios al meciului, cu luarea unor decizii clare şi constante pe întregul parcurs al jocului', se precizează într-un comunicat dat publicităţii de EHF.
Corectitudinea arbitrajului fusese pusă la îndoială în urma unui articol publicat de săptămânalul german 'Der Spiegel', în care se preciza că fostul antrenor al lui Kiel, Noka Serdarusic, îi acuză pe cei doi arbitri care au condus finala retur a Ligii Campionilor, disputată pe 27 aprilie 2007, că ar fi fost 'cumpăraţi' cu 96.000 euro.
Arbitrii respectivi, care şi-au susţinut nevinovăţia, atrăseseră deja atenţia asupra lor încă din anul 2006 când, după o altă finală europeană, vameşii ruşi au descoperit asupra lor suma de 50.000 dolari.
Parchetul din Kiel a anunţat, pe 9 martie, deschiderea unei anchete în acest caz, după dezvăluirile din 'Der Spiegel', care se referau la mai multe meciuri din cupele europene.
EHF, care i-a suspendat cu titlu provizoriu pe cei doi arbitri internaţionali germani care au condus finala, Frank Lemme şi Bernd Ullrich, a precizat că va solicita o a doua expertiză independentă, din partea unei personalităţi din afara instanţelor handbalului.





















































