Halep şi Cîrstea, printre stelele tenisului feminin: Doar trei vedete vor lipsi la Madrid
0
Mutua Madrid Open (29 aprilie - 9 mai) s-a anulat în 2020 din cauza pandemiei, însă, în acest an, adună crema circuitului WTA la Caja Magica.
La ediţia din acest an vor fi prezente şapte dintre primele zece jucătoare ale lumii.
Lipsesc din Top 10 Serena Williams (din cauza conflictului cu Ion Ţiriac), Sofia Kenin (accidentată), dar şi Bianca Andreescu. Aceasta a fost oprită la scara avionului care ar fi trebuit să o ducă la Madrid.
„După ce am avut două teste negative, înaintea zborului meu spre Madrid, când am ajuns la aeroport, am fost informată că cel de-al treilea test a furnizat un rezultat pozitiv şi că am COVID-19. De aceea, nu voi juca la Madrid Open, în această săptămână. Mă simt bine, mă odihnesc şi respect protocoalele sanitare. Abia aştept să revin pe teren, cât de curând“, a anunţat canadianca de 20 de ani.
2 titluri are Simona Halep la Madrid, în 2016 şi în 2017. Constănţeanca a mai jucat două finale, în 2014 şi în 2019, ambele pierdute.