Halep, lăudată într-o emisiune dedicată ei, la Eurosport: Ce a spus despre ea expertul postului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Halep

Simona, fără să strălucească în turul II, în meciul cu Ajla Tomljanovici (72 WTA), i-a impresionat pe specialişti, prin capacitatea ei de luptă, când totul părea pierdut. Astăzi (ora 10.00, Eurosport), constăţeanca o va întâlni pe Veronika Kudermetova (23 de ani, 36 WTA), în turul III.

După primele patru zile de la Australian Open 2021, meciul dintre Simona Halep şi Ajla Tomljanovici e în topul celor mai spectaculoase din proba feminină.

Ceea ce nu e o premieră, când vorbim despre Simona Halep, o specialistă a partidelor dramatice la Melbourne. Încântaţi şi ei, cu siguranţă, de spectacolul oferit de jucătoarea din România, organizatorii de la Australian Open au luat decizia de a programa următorul ei meci pe „Rod Laver“, cea mai importantă arenă, din cadrul complexului „Melbourne Park“, cu o capacitate de aproape 15.000 de locuri. Simona a mai evoluat aici şi în turul I, când a învins-o pe Lizzette Cabrera, dar meciul ei din turul II, cu Tomljanovici, s-a desfăşurat pe „Margaret Court“. Revenind la această confruntare, ea a fost analizată de Eurosport, postul care transmite primul Grand Slam al anului. 

Fosta jucătoare din Austria, Barbara Schett, actualmente expert Eurosport, a vorbit despre victoria Simonei din turul II şi a prefaţat partida pe care o va juca, vineri, cu rusoaica Veronika Kudermetova.

„Chiar şi când era condusă de Tomljanovici cu 5-2 în setul decisiv, mă gândeam că Simona trebuie doar să câştige câteva puncte, să facă 3-5 şi apoi meciul ar fi complet deschis. Exact asta am văzut. Simona şi-a făcut jocul şi cred că a fost puţin prea defensivă. S-a văzut, în special, în jocul de picioare, în spatele liniei de fund, astfel încât Ajla Tomljanovici a venit cu multe scurte. A fost important ca Simona să preia iniţiativa la final, să intre în teren. Tomljanovici a devenit din ce în ce mai rigidă, iar acesta e avantajul de a fi o jucătoare de top, care ia decizii mai bune, în momentele cheie. La final, Simona a putut răsufla uşurată. A fost un meci de mare calitate, foarte dramatic şi minunat de urmărit. Cred că e important pentru Simona că a câştigat. Poate să ia multe lucruri pozitive din meci, chiar dacă a fost dificil. Va putea merge la antrenamente şi poate lucra la anumite aspecte ale jocului“, şi-a început Schett (foto, jos) analiza la Eurosport.

Schett

Fosta ocupantă a locului 7 WTA s-a referit şi la efortul fizic depus de Halep, care a stat două ore şi 34 de minute pe teren, în meciul cu Tomljanovici, iar joi a evoluat şi la dublu, într-o partidă pierdută alături de Charlotte Kempenaers-Pocz (16 ani).

„Cred că Simona va putea să se recupereze bine, înaintea meciului din turul trei. Halep e foarte bine pregătită fizic, e o jucătoare incredibilă când se apără, se mişcă extrem de bine, dar trebuie să fie agresivă. Mi-ar plăcea să o văd păşind mai mult în interiorul terenului, nu doar jucând din fundul terenului. Mi s-a părut că serviciul său secund a fost puţin susceptibil în ultimul meci, aşa că trebuie să-şi îmbunătăţească procentajul la primul serviciu. În turul trei, totul depinde de ea, n-ar trebui să-şi facă multe griji, vizavi de adversara ei“, a completat Barbara Schett (44 de ani).

Probleme medicale şi la dublu

Simona Halep a avut o partidă epuizantă miercuri şi rămâne de văzut cât de inspirată a fost decizia ei de a evolua şi la dublu. Iar asta pentru că meciul jucat alături de Charlotte Kempenaers-Pocz i-a creat şi o nouă problemă medicală. 

Concret, la scorul de 5-4 în primul set, românca a cerut intervenţia medicului, acuzând dureri la braţul drept. Chiar dacă, ulterior, „Simo“ a dus partida până la capăt, un semn de întrebare în privinţa capacităţii ei fizice a apărut după al doilea set. Asta deoarece perechea româno-australiană a avut o cădere, oarecum inexplicabilă: a condus cu 5-1, dar a cedat cu 5-7! Astfel, perechea formată din Arina Rodionova şi Storm Sanders a avansat în turul II, scor 6-3, 7-5.

De remarcat că, inclusiv după partida de miercuri, cu Ajla Tomljanovici, Halep a vorbit, din nou, despre situaţia ei medicală, însă despre problemele ei lombare: „Mi-am depăşit puţin limitele. Corpul meu... Spatele meu, am simţit că pocneşte ceva, la finalul meciului. Dar ştiu că am destul timp pentru recuperare până la următorul meci“.

CITEŞTE ŞI:

Kudermetova, o enigmă pentru Halep: A făcut nişte victime celebre, dar are un bilanţ groaznic cu româncele

245.920 de dolari americani va primi învingătoarea meciului Halep - Kudermetova pentru calificarea în optimile Australian Open.  
Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite