Halep a devenit un model de urmat pentru un fotbalist român: ce jucător s-a inspirat de o decizie luată de Simona

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep e jucătoarea numărul 1 de tenis în lume, iar modul în care şi-a rezolvat o mare problemă l-a inspirat şi pe un internaţional român.

Simona Halep a fost pe punctul de a-l pierde pe antrenorul Darren Cahill, după ce crizele sale de nervi l-au dezamăgit pe australian.

Constănţeanca de 26 de ani a realizat că are o problemă şi a apelat la un mental-coach, care a adus-o pe drumul cel bun pe Simona. De atunci, aceasta a devenit un om mai echilibrat, iar crizele sale de nervi s-au rărit.

Acum, un fotbalist-problemă al FCSB-ului, Denis Alibec, vrea să urmeze modelul lansat de Simona Halep. Atacantul care n-a înscris niciun gol în Liga I în acest sezon a fost exclus o perioadă din lotul roş-albaştrilor, după ce a făcut o criză de nervi într-un meci în care a fost schimbat.

Impresarul său, Florin Lovin, a povestit la Telekom Sport că Alibec vrea să facă tot posibilul pentru a-şi revizui atitudinea.

Ce a spus?

„Personal, n-am cum să-i iau apărarea lui Denis pentru ce a făcut la Voluntari. Cred că poate fi considerat un moment zero pentru cariera lui. Din ultimele discuţii pe care le-am avut cu el, a înţeles că trebuie să-şi schimbe viaţa. Nu poţi avea asemenea ieşiri în străinătate. Sper să-l vedem pe teren cu Craiova.

La Astra aveam tot felul de discuţii cu el. Îi explicam tot felul de chestii şi în minutul 5 o lua de la capăt. Nu se schimba. L-am sfătuit să apeleze la mental coaching, am vorbit atât cu el, cât şi cu mama lui. Sper să înceapă cât mai repede.

Dică mi-a spus că încearcă să-l ajute. El a încercat să-l schimbe total, însă Alibec n-a vrut. Trebuie să se întâlnească undeva la mijloc. Denis a fost puţin deranjat de reacţia patronului (n.r. – Gigi Becali), care a anunţat la TV că-l va ţine în tribună şi că nu va mai juca. I-am spus că trebuie să fie mai cumpătat, aşa e Gigi Becali. Când joci bine te ridică în slăvi, când joci prost te întreabă ce cauţi la FCSB“, a spus Lovin.

Poate ajunge în Anglia

Acesta, actualmente impresar, a dezvăluit că sunt şanse ca Alibec şi Budescu să plece de la FCSB în viitorul apropiat.

„Denis are în continuare probleme cu pubalgia. Nu trece uşor, trebuie să facă foarte multe exerciţii. Am avut ideea de a chema un om din anturajul lui Chelsea, specializat pe această afecţiune. Sper ca uşor, uşor să înceapă să-i treacă.

Nu ştiu ce ştie patronul echipei, dar vă spun ce ştiu eu. La 13 noiembrie merg la Londra şi am întâlniri cu reprezentanţii unor cluburi din Premier League şi Championship. Niciodată nu se vor putea plăti 10 milioane de euro pe el (n.r. – Alibec) momentan. N-ai cum să dai suma asta pe un jucător care n-a avut reuşite. 

La Budescu e mult mai uşor să-l transfer. El are o clauză de reziliere şi e mult mai simplu. O sumă conformă cu realitatea, nu 25 de milioane de euro cum are Denis“, a spus Lovin.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite