Hagi se implică în problema salariului lui Neagu: Poziţie tranşantă adoptată de fostul mare fotbalist
0În ultimele zile, au avut loc sondaje şi discuţii aprinse în mediul online privind salariul Cristinei Neagu la CSM Bucureşti.
Dacă unii susţin că ea merită să câştige cât mai mult, alţii sunt de părere că nu e normal ca o sportivă să primească astfel de sume din bani publici, CSM-ul fiind un club finanţat de Primăria Bucureşti.
Întrebat despre acest subiect, antrenorul Viitorului, Gheorghe Hagi a avut un punct de vedere tranşant. „Am văzut că în România e certată Cristina Neagu pentru că are salariu de 200.000 euro. Îmi vine să râd, pe cuvânt! Numărul 1 în lume!? Ştiţi cât câştigă Messi? N-aţi făcut-o Messi (n.r. – Neagu a fost poreclită un Messi al handbalului)? Cristina Neagu produce şi ea la fel ca Messi în lume. Spectacol! E cea mai bună. Aşa trebuie să fie şi plătită, cel mai bine plătită sportivă din handbal din lume! Şi atunci e un lucru normal, logic pentru mine. Din păcate, la noi nu se poate! Afară se poate, ei au înţeles, progresează, la noi e altfel“, a declarat Hagi.