Graeme Dott îl învinge pe Mark Allen şi ajunge în semifinalele Campionatului Mondial de Snooker

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

După două sesiuni de joc Mark Allen şi Greme Dott se aflau la egalitate cu un scor de 8-8. Punctajul a rămas la fel de strâns şi în sesiunea finală la sfârşitul căreia Graeme Dott a ieşit victorios cu scorul de 13-12 ajungând astfel în semifinalele Campionatului Mondial de Snooker.

Deşi Allen a câştrigat primele patru frameuri ale meciului, Dott nu s-a lăsat mai prejos şi a dovedit că după doi ani de umbră care de altfel l-au şi scos din top 16, acum a revenit în forţă gata să să reintre în topul celor mai buni jucători de snooker.

Sesiunea care s-a disputat miercuri dupa-amiază a ţinut în suspans publicul până în ultima clipă. Jucaseră deja 20 de frameuri şi scorul era egal când Mark Allen a profitat din plin de o ratare a lui Dott la o lovitură de siguranţă şi a dus scorul la 10-11 ieşind din sală peste măsură de bucuros agitându-şi entuziasmat mâinile prin aer. Apoi Allen a câştigat şi frame-ul de 10-12. Vizibil tensionat, Dott s-a concentrat şi a egalat scorul. Frameul decisiv a aparţinut fostului campion mondial din 2006.

Graeme Dott este primul semifinalist anunţat. El se va înfrunta cu acela care va câştiga diputa Ronnie O'Sullivan - Mark Selby (scorul meciului dintre cei doi la aceată oră este de 4-4)

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite