Gomez a refuzat Real Madrid!
0Înainte de a semna prelungirea contractului cu Bayern Munchen, atacantul de 27 de ani al bavarezilor a avut o ofertă de la echipa lui Jose Mourinho, adversara germanilor din semifinalele Ligii Campionilor.
La începutul acestei săptămâni, Mario Gomez a semnat un nou contract cu Bayern Munchen, valabil până în 2016. Atacantul care a înscris 37 de goluri în acest sezon în toate competiţiile a refuzat înainte de prelungirea înţelegerii cu echipa germană o ofertă de la Real Madrid, chiar adversara bavarezilor din semifinalele Ligii Campionilor.
"A spus că se simte bine la Bayern, e apreciat de antrenor, de colegi şi de fani şi nu vrea să plece", a dezvăluit bunicul jucătorului pentru goal.com.